x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanţ de iarnă: 28 de tamponări, trei accidente, semafoare defecte şi intersecţii blocate

Bilanţ de iarnă: 28 de tamponări, trei accidente, semafoare defecte şi intersecţii blocate

17 Dec 2009   •   00:00

Reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Christian Ciocan, a anunţat că, în noaptea de miercuri spre joi, în Bucureşti, au avut loc 28 de tamponări şi trei accidente rutiere soldate cu trei răniţi uşor, în vreme ce mai multe intersecţii prezintă probleme.

În această dimineaţăau fost înregistrate 340 de apeluri la Brigada Rutieră şi 41 la numărul de urgenţă 112, prin care mai multe persoane au raportat dificultăţi în trafic din cauza vremii nefavorabile.

Totodată, în mai multe intersecţii traficul se desfăşoară cu dificultate:        Văcăreşti - Vitan Bârzeşti;  13 Septembrie - Izvor, Obor - Ştefan cel Mare şi Lujerului. În plus, şapte semafoare au fost defectate, dintre care patru nu funcţionează:  Vitan Bârzeşti - Calea Dudeşti, Ştefan cel Mare - Lizeanu, Ştefan cel Mare - Doctor Grozovici şi Dudeşti - Pantelimon Morarilor.

×
Subiecte în articol: trafic