Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei în Asistenţa Medicală Primară a scos la iveală faptul că, în judeţul Arad, mai mult de jumătate din persoanele care şi-au făcut analizele gratuite prezintă risc de îmbolnăvire cu afecţiuni foarte grave, despre care habar nu aveau.
Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei în Asistenţa Medicală Primară a scos la iveală faptul că, în judeţul Arad, mai mult de jumătate din persoanele care şi-au făcut analizele gratuite prezintă risc de îmbolnăvire cu afecţiuni foarte grave, despre care habar nu aveau.
Programul demarat de Ministerul Sănătăţii în scopul obţinerii unei evidenţe în ceea ce priveşte sănătatea publică, în iunie 2007, s-a încheiat în aceeaşi lună a anului curent, însă cetăţenii mai pot beneficia de analizele gratuite până la sfârşitul anului 2008.
Doar jumătate la control
Până în prezent, la nivelul judeţului Arad, au fost evaluate 268.244 de persoane, reprezentând 58,73% din totalul populaţiei. Dintre acestea, mai mult de jumătate au aflat din rezultatul analizelor că prezintă riscuri de a se îmbolnăvi de afecţiuni destul de grave, în această situaţie aflându-se aproximativ 141.000 de arădeni. Cele mai multe persoane au descoperit că suferă sau sunt predispuse la diabet zaharat tip 2 non-insulinodependent, proporţia lor depăşind 34% din persoanele evaluate – avem, aşadar, cu 92.312 posibili diabetici mai mult. Pe locul al II-lea într-un clasament sumbru al bolilor descoperite la arădeni se află afecţiunile cardiovasculare, de care suferă aproximativ 19.500 de persoane, reprezentând peste 7% din persoanele examinate.Nu mai puţin de 14.000 de arădeni au fost descoperiţi că prezintă risc de îmbolnăvire de cancer. Din această categorie de boli, cele mai multe paciente au neşansa de a fi afectate de cancer uterin, aproximativ 6.000 de persoane, urmate de cancerul de col uterin, cu 3.895 de bolnave. Peste 2.500 de femei din judeţ au fost depistate cu risc de cancer la sân, iar peste 1.500 de persoane – de cancer colorectal. Numărul bolnavilor pasibili de cancer depistaţi prin Programul de Evaluare a Stării de Sănătate reprezintă peste 5% din totalul arădenilor evaluaţi, un procent care ne menţine pe primele locuri în topul judeţelor cu cei mai mulţi bolnavi afectaţi de cancer.
Contracte cu medicii de familie
Aproape 1.000 de arădeni au fost diagnosticaţi cu risc de boală renală cronică, iar peste 470 cu AVC. Afecţiunea ce a fost descoperită la cele mai puţine persoane este osteoporoza, 195 de femei riscând ca, mai devreme sau mai târziu, să se trezească cu această boală. Pentru desfăşurarea acestui program naţional de evaluare a sănătăţii populaţiei s-au încheiat contracte cu 286 de cabinete medicale, aparţinând medicilor de familie care s-au implicat în program, şi 14 laboratoare de analize. Persoanele care nu au primit acasă prin poştă talonul pentru analizele gratuite pot să îl solicite de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, acesta fiind valabil până la sfârşitul lunii decembrie. De asemenea, persoanele care din diverse motive nu vor să beneficieze de analizele gratuite nu suportă nici un fel de sancţiune şi nici nu-şi pierd dreptul de asiguraţi pentru că acestea nu au caracter obligatoriu. Chiar şi aşa, analizele sunt recomandate de toate cadrele medicale, mai ales că, odată cu finalizarea anului, Ministerul Sănătăţii doreşte să demareze proiecte noi, pornind de la evidenţa realizată în urma rezultatelor analizelor cuprinse în Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei în Asistenţa Medicală Primară.Citește pe Antena3.ro