x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blocul turn de lângă Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, o primejdie latentă

Blocul turn de lângă Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, o primejdie latentă

16 Dec 2010   •   19:31

"Academia Română s-a pronunţat întotdeauna şi se pronunţă pentru menţinerea şi consolidarea monumentelor istorice, ca expresii ale trecutului şi ca mărturii de civilizaţie. În ultimul deceniu, febra imobiliară a afectat înfăţişarea Capitalei noastre. Au fost ridicate uriaşe blocuri nearmonizate oraşului şi cadrului general urban al Bucureştilor. Clădiri care reprezintă monumente istorice au fost, de asemenea, victime ale acestei situaţii. Unele au fost chiar demolate, altele au fost puse în primejdie prin noi construcţii, acestea ridicate fără a se lua în considerare aspectul general al oraşului, dar şi situaţia fiecărei construcţii care aparţine tezaurului de clădiri al oraşului-capitală", se arată în într-un comunicat transmis, joi, de Academia Română.

Potrivit forului cultural şi ştiinţific, un caz particular, dar extrem de important, este cel al Catedralei Sfântul Iosif, care "este pusă în pericol prin ridicarea unui uriaş bloc-turn în imediata sa apropiere".

"Nu este vorba numai de desfigurarea centrului Capitalei prin amintita nouă construcţie, nepotrivită şi străină de ambientul oraşului Bucureşti şi de aspectul centrului său istoric, dar şi de primejdia latentă pe care o reprezintă această construcţie pentru Catedrală, dar şi pentru întreaga zonă şi pentru comunitatea care o locuieşte, mai ales în cazul unui seism puternic", consideră Academia.

Academia Română îşi exprimă totodată speranţa "să se pună capăt acestei situaţii - ţinându-se seama şi de protestele generalizate - prin intervenţia autorităţilor administrative şi ca urmare a unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, protejându-se astfel unul din cele mai însemnate monumente de arhitectură ale Capitalei".

×