x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blocuri cu 45 de etaje, în Pepiniera Tei Toboc

Blocuri cu 45 de etaje, în Pepiniera Tei Toboc

de Monica Andrei Capatos    |    02 Mar 2010   •   00:00
Blocuri cu 45 de etaje, în Pepiniera Tei Toboc



30 de hectare de spaţiu verde, sute de copaci şi vegetaţie. Este vorba despre ultima pepinieră a Capitalei. Nu va mai purta acest nume pentru că va fi transformată într-un cartier rezidenţial. Arborii vor fi seceraţi, în locul lor fiind construite 21 de blocuri, două dintre acestea având 45 de etaje.

Bucureştenii mai aveau o singură pepinieră, cea din Sectorul 2 - Tei Toboc, de care nimeni nu se atinsese până acum. Din păcate, a venit şi ziua în care aceasta a fost ochită de băieţii deştepţi şi tranşată după bunul plac. 30 de hectare de spaţiu verde vor fi defrişate dintr-un total de 74 pentru a face loc unui complex rezidenţial.

Greşelile au început din 2000, când s-a făcut Planul Urbanistic General, pepiniera nefiind trecută în totalitate drept spaţiu verde, deşi acest lucru era evident. Doar o parte nesemnificativă şi-a păstrat încadrarea de zonă verde.

Motivul a fost că pe spaţiul respectiv erau înregistrate unele dosare de revendicare. Însă lucrurile puteau fi rezolvate dacă proprietarii erau despăgubiţi sau primeau la schimb alte terenuri. Lanţul "slăbiciunilor" a continuat în 2007, când consilierii generali au aprobat un plan urbanistic zonal prin care permiteau ca pe 30 de hectare din Pepiniera Tei-Toboc, situată pe Şoseaua Petricani nr. 128-154, să se construiască un cartier de lux. Firma beneficiară este SC AIC LAND DEVELOPMENT SA, aceasta vrând să construiască şase clădiri, parter plus 30 de etaje, două cu 45 de etaje, şapte blocuri cu 22 de etaje, şase înalte cu 12 etaje.

Au urmat trei planuri urbanistice de detaliu aprobate de Consiliul Local al Sectorului 2, care permiteau cele enumerate mai sus. Trebuie precizat faptul că punerea în posesie a fost făcută în baza Legii 18, prima restituire fiind dată la 27.01.2004 domnului Constantin Mardalescu. Terenul a fost vândut de două ori, ajungând în final în posesia Agro Invest Construct, actuala AIC LAND DEVELOPMENT SA.


EVALUARE DE IMPACT
La 21.05.2009, dosarul a ajuns la Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei, reprezentanţii firmei în cauză cerând aprobarea pentru construirea drumurilor, ce presupunea defrişarea celor 30 de hectare. Dosarul avea aproape toate avizele, semn că autorităţile locale au fost binevoitoare cu investitorii. Printre acestea se număra şi autorizaţia de construcţie de la Primăria Sectorului 2.

Cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au observat lipsa avizului de la Agenţia de Mediu Bucureşti, dar şi faptul că SC AIC DEVELOPMENT ceruse trasarea drumurilor şi pe un teren ce nu era în posesia societăţii. Dosarul a fost respins, iar autorizaţia de construire a fost anulată. La începutul anului însă, proiectul a ajuns din nou pe masa celor de la Direcţia de Mediu din cadrul municipalităţii.

De data asta cu un certificat de urbanism obţinut de la Primăria Sectorului 2. Pentru că este vorba despre ridicarea a 21 de blocuri-turn, constructorii ar fi trebuit să prezinte şi o evaluare a impactului asupra mediului, dar probabil nimeni nu le-a cerut acest lucru. Cei de la Primăria Capitalei spun că în Ordonanţa 114/2007 nu este trecută pepiniera la capitolul spaţiu verde.

Cu toate acestea, Legea Fondului Funciar precizează că folosirea unei pepiniere în alte scopuri decât cele pentru producţia agricolă şi silvică constituie contravenţie. Direcţia de Mediu de la Capitală ar trebui să se uite cu atenţie pe acte înainte să pună semnătura pe aprobare şi să citească toate legile în vigoare. Investitorii mai au nevoie şi de avizul Agenţiei de Mediu Bucureşti. De asemenea, şi Prefectura Capitalei ar trebui să investigheze modul în care s-a făcut punerea în posesie a terenului de 30 de hectare din Pepiniera Tei-Toboc

×
Subiecte în articol: observator