x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bloggerii ne răzbună: Vezi cum salută francezii!

Bloggerii ne răzbună: Vezi cum salută francezii!

22 Apr 2010   •   00:00
Bloggerii ne răzbună: Vezi cum salută francezii!

Un român şi un francez se întâlnesc pe stradă! Românul îl salută cu palma întinsă şi cu trunchiul aplecat. Dar cum îl salută francezul? Ei bine, dacă autorităţile n-au reacţionat la glumele din Hexagon pe seama poporului nostru, cineva o face. Sunt cei mai populari bloggeri din ţară, care ne arată cum răspunde un francez la salutul românului. Tot cu palmele întinse. Doar că altfel.



"Ei ne fac mereu cerşetori. Şi de-asta ne-am gândit şi noi ce caracteristici are poporul francez. Primul lucru, ei se predau peste tot, s-au predat pe toate câmpurile de bătălie din lume", spune Julius Constantinescu, de la Daily Cotcodac.

Fapt, de altfel, recunoscut la nivel mondial. De exemplu, la o căutare pe Google, dacă tastaţi "victoriile armatei franceze", în engleză, nu veţi găsi niciun rezultat. Ba chiar veţi fi direcţionat către înfrângerile armatei franceze. Bineînţeles, a fost o glumă. Ca şi salutul francez.

"E o glumă, nu vrem să se sperie poporul francez şi să se predea, că n-avem ce să facem cu atâţia prizonieri", a mai spus Julius Constantinescu, citat de Antena3.

Dacă vă simţiţi răzbunaţi, mulţumiţi-le bloggerilor de la Daily Cotcodac.


Cât despre gluma francezilor, nu e singulară şi se cam îngroaşă. Prima poantă pe care nu prea am gustat-o a fost în 2002. Pe afişul meciului de fotbal România-Franţa apărea un ţigan lăutar. Şi să nu uităm de avertismentul pe care francezii îl citesc în trenuri. "Mare atenţie la români! Vă fură bagajele".

×
Subiecte în articol: observator