x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boc va coordona o comisie de mediere a legilor educaţiei

Boc va coordona o comisie de mediere a legilor educaţiei

19 Aug 2009   •   00:00

Primul-ministru a anunţat, miercuri, că va coordona o comisie care îi va pune faţă în faţă pe ministrul Educaţiei cu preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie şi experţii acestora, în vederea găsirii unor soluţii comune pentru pachetul de legi în domeniul educaţiei.



Boc i-a convocat în acest scop pe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi pe preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, Mircea Miclea, joi, la ora 10:00, la Palatul Victoria.

Premierul Boc a spus că a analizat Codul educaţiei propus de ministrul Andronescu şi acest document conţine unele lucruri bune, dar că nu respectă unele prevederi, precum depolitizarea sau descentralizarea sistemului de învăţământ, prevăzute de Pactul pentru Educaţie, pe care coaliţia de guvernământ s-a angajat să îl respecte în programul de guvernare.

"În viziunea Codului, directorii şcolilor pot avea apartenenţă politică şi sunt numiţi şi angajaţi de inspectorul general, care este numit politic. Din acest punct vedere trebuie corectată această prevedere, pentru a fi pusă în acord cu prevederile Pactului Naţional pentru Educaţie, în acord cu prevederile programului de guvernare", a spus premierul Boc. El a arătat că în Cod nu există nici ideea de ierarhizare şi de clasificare pe bază de audit a universităţilor, care este susţinută în Pact. Potrivit lui Boc, nici în problema descentralizării nu se asigură profesorilor şi directorilor de şcoli o mai mare autonomie a deciziilor financiare, curriculare şi de resurse umane.

Acesta a precizat, totodată, că dacă Pactul prevedea că educaţia permanentă va deveni baza sistemului educaţional din România, în proiectul de lege iniţiat de Ministerul Educaţiei, educaţia permanentă, deşi este tratată ca un capitol distinct, este doar "o colecţie de definiţii, fără să prevadă nici o măsură de stimulare a educaţiei permanente pentru a ne putea apropia măcar de media europeană".

×
Subiecte în articol: observator