Liderul PNL Bogdan Olteanu a declarat, sâmbătă, la Realitatea TV, că liberalii doresc construirea uni parteneriat politic serios cu PD-L, ceea ce înseamnă o susţinere comună a candidatului la preşedinţie Traian Băsescu şi a unui premier PNL, în aceeaşi formulă ca şi în 2004.
"Noi am făcut PD-L o propunere pe care eu am definit-o foarte transparentă şi onestă şi le-am spus-o bărbăteşte, în faţă, aceea de a face o înţelegere mai serioasă şi mai profundă decât o negociere pe funcţii: dacă e să ne întoarcem împreună trebuie s-o facem de la un capăt până la celălat", a susţinut Bogdan Olteanu, sâmbătă, la emisiunea 3x3 de la Realitatea TV, după ce, dimineaţă, liderii PD-L şi cei ai PNL s-au întâlnit pentru a negocia o viitoare formulă de guvernare.
Potrivit lui Olteanu, colaborarea dintre cele două partide nu presupune doar negocierea funcţiei de prim-ministru, "că e Tăriceanu sau Stolojan", ci construirea unui parteneriat politic serios. "Şi asta înseamna practic o susţinere comună a candidatului la preşedinţie Traian Băsescu, pentru că, evident, Traian Băsescu fiind preşedinte în funcţie susţinut de PD e normal să-l susţinem pe el împreună, şi susţinerea unui prim-ministru PNL în aceeaşi formulă de tandem în care s-a mers şi în 2004", a arătat Olteanu.
Liberalul a afirmat că PD-L nu a venit sâmbătă cu un mandat pentru a negocia poziţia preşedintelui, dar că discuţiile dintre cele două formaţiuni pot fi reluate, cel mai probabil chiar duminică. "Sigur, am înţeles că nu există un mandat din punctul acesta de vedere, deşi ne-au spus că nu au în acest moment capacitatea sau disponibilitatea de a discuta despre poziţia preşedintelui. Nu-i nicio problemă, e tot timpul şi putem să reluăm aceste discuţii", a spus Olteanu, arătând că PNL nu este interesat de un parteneriat de conjunctură cu PD-L sau de o împărţire a funcţiilor până la alegerile prezidenţiale de la finalul anului viitor.
Pe de altă parte, în privinţa programului viitoarei guvernări, a spus Bogdan Olteanu, atât PD-L şi PNL sunt de acord cu programul anticriză al lui Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul liberal a precizat că duminică PNL va avea o întâlnire şi cu echipa de negociatori a PSD, detaliile întrevederii urmând a fi stabilite în această seară. Olteanu a spus că discuţiile cu social-democraţii vor porni de la programul de guvernare al liberalilor, cota unică de impozitare, subiect asupra căruia liberalii nu sunt dispuşi la negocieri, şi programul PNL de relansare a economiei.
Citește pe Antena3.ro