Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, miercuri, la Forumul IMM-urilor, ca a decis sa infiinteze la minister o Comisie pentru locuri de munca, in coordonarea ministrului, care va avea rolul de a elabora masuri cu impact asupra mediului de afaceri.
Claudia Boghicevici le-a transmis reprezentantilor IMM-urilor ca au un ministru al Muncii direct interesat de evolutia mediului de afaceri, asigurandu-i de faptul ca politicile de stimulare a pietei muncii sunt facute pentru a-i ajuta, dar in acest sens este nevoie de o colaborare directa si institutionalizata, pentru a cunoaste problemele si recomandarile lor.
"De aceea am decis infiintarea la Ministerul Muncii a Comisiei pentru locuri de munca, coordonata direct de catre ministru. Comisia pentru locuri de munca a Ministerului Muncii va fi formata din reprezentantii Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, Inspectia Muncii, Casa Nationala de Pensii, din reprezentanti ai IMM-urilor, experti ai firmelor de consultanta financiara si va fi coordonata direct de catre ministrul Muncii", a declarat Claudia Boghicevici.
Demnitarul a mai spus ca aceasta comisie va fi multiplicata in fiecare judet, pe aceeasi structura si va fi coordonata de catre directorul AJOFM din fiecare judet. Boghicevici a precizat ca nu este vorba despre infiintarea unei noi institutii si nici nu vor fi inventate noi functii in aparatul ministerului.
"Oamenii care deja sunt angajati in minister vor face parte si din Comisia pentru locuri de munca, care este gandita pe structura unui grup de lucru. Este insa o formula institutionalizata si permanenta. Atat la centru, cat si in teritoriu intalnirile vor fi lunare, iar dupa fiecare intalnire din teritoriu vreau un raport la minister, unde echipa de la centru va prelua concluziile din fiecare judet. Voi participa la intalnirile din teritoriu ori de cate ori voi avea ocazia. Ceea ce imi doresc prin infiintarea Comisiei pentru locuri de munca este ca impreuna sa elaboram masurile cu impact asupra mediului de afaceri, sa stabilim impreuna planul de formare profesionala, astfel incat oferta sa intalneasca cererea de pe piata muncii, sa identificam impreuna problemele pe care le aveti in relatia cu Inspectia Muncii si Casa Nationala de Pensii pentru a gasi si solutiile potrivite. Si nu in ultimul rand, Comisia pentru locuri de munca este gandita ca un canal de comunicare direct intre reprezentantii IMM-urilor si minister", a mai spus ministrul.
Claudia Boghicevici a propus ca prima intalnire a Comisiei pentru locuri de munca sa fie dedicata Planului National privind Locurile de Munca, care trebuie elaborat si aprobat pana in 15 aprilie, obiectivele fiind asigurarea pentru tineri, in maxim patru luni de la terminarea scolii, a unui loc de munca sau a unui stagiu de formare, incheierea de parteneriate cu mediul privat pentru cresterea numarului stagiilor de formare, folosirea banilor europeni pentru reducerea somajului in randul tinerilor si folosirea schemelor de sprijin UE pentru a face mai usoara mobilitatea tinerilor.
Ministrul a mai spus ca un alt punct extrem de important pe agenda imediata a Comisiei este modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
"In forma actuala, Legea 76/2002 cuprinde o serie de masuri destinate sa revigoreze piata muncii si care merita mentionate atunci cand vorbim de politici destinate cresterii gradului de ocupare. Vorbim despre masurile aplicate in prezent privind sprijinirea reinsertiei somerilor, stimularii angajarii absolventilor, reinsertiei pensionarilor in varsta de munca pe piata muncii. Toate acestea fac parte din masurile active reglementate de Legea nr.76/2002 privind privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, avand alocat anual un buget pentru fiecare masura in parte, potrivit Legii bugetului asigurarilor sociale de stat", a mai spus Boghicevici.
Ministrul a precizat ca pentru a creste sansele de ocupare a somerilor, legea prevede completarea veniturilor salariale ale angajatilor prin acordarea unei sume echivalente cu 30 la suta din cuantumul indemnizatiei de somaj, daca o persoana care primeste indemnizatia de somaj se angajeaza in perioada cand este in plata, stimularea mobilitatii fortei de munca, prin acordarea unei prime de incadrare egala cu de doua ori valoarea indicatorului social de referinta, daca locul de munca este la mai mult de 50 de kilometri de domiciliu si prin acordarea unei prime de instalare egala cu de sapte ori valoarea indicatorului social de referinta, daca isi schimba domiciliul pentru ca a gasit un loc de munca in alta localitate, precum si formarea profesionala.
Ministrul a mai spus ca si in ce priveste stimularea angajatorilor, legea contine o serie de masuri care se refera la reducerea sumei reprezentand contributia datorata bugetului asigurarilor pentru somaj pentru angajatorii care incadreaza in munca persoane din randul somerilor, pe o perioada de cel putin sase luni.
De asemenea, legea prevede scutirea angajatorilor care angajeaza absolventi de plata contributiei la bugetul asigurarilor pentru somaj timp de un an si acordarea, lunar, pe aceasta perioada, pentru fiecare absolvent, a unei subventii egala cu 1, 1,2 sau 1,5 din indicatorul social de referinta corespunzator nivelului de studii absolvite, scutirea angajatorilor care angajeaza someri in varsta de peste 45 de ani sau sunt parinti din familii monoparentale de plata contributiei la bugetul asigurarilor pentru somaj, timp de un an si acordarea, lunar, pe aceasta perioada a unei subventii reprezentand o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare.
"In curand finalizam o forma imbunatatita a acestei legi si venim cu masuri suplimentare pentru cresterea gradului de ocupare pe piata muncii. Pe scurt, legea modificata vine cu o serie de masuri pe doua directii principale, masuri adresate somerilor si masuri adresate mediului de afaceri: ii ajutam pe cei care isi cauta un loc de munca sa obtina un certificat competente profesionale prin evaluarea gratuita a competentelor dobandite pe alte cai decat cea formala, acordam prime de mobilitate inclusiv somerilor de lunga durata, reducem de la trei la doi ani obligatia de mentinere a raporturilor de munca sau de serviciu pentru angajatorii care angajeaza absolventi si sprijinim angajatorii in vederea angajarii persoanelor beneficiare de venit minim garantat, prin acordarea, lunar, din bugetul asigurarilor pentru somaj, a unei sume egale cu 40 la suta din valoarea indicatorului social de referinta, cu conditia sa le faca contract de munca de minim un an", a mai spus ministrul, afirmand ca isi pune sperante in efectele pozitive pe piata muncii generate de aceste modificari, dar si de punerea in aplicare a Legii uceniciei.