x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolnavii pot răsufla uşuraţi: Din 14 iunie, medicii de familie vor elibera reţete compensate şi trimiteri.

Bolnavii pot răsufla uşuraţi: Din 14 iunie, medicii de familie vor elibera reţete compensate şi trimiteri.

10 Iun 2011   •   09:01
Bolnavii pot răsufla uşuraţi: Din 14 iunie, medicii de familie vor elibera reţete compensate şi trimiteri.

Doina Mihaila, presedintele Patronatului National Medicilor de Familie, a declarat pentru Jurnalul National ca a fost semnat un protocol cu Ministerul Sanatatii care prevede consultarea pacientului cronic, ori de cate ori este nevoie. Informatizarea cabinetelor medicale urmand sa se desfasoare in conditiile oferite de un alt contract, separat de contractul cadru pe 2011-2012.

In acesti termeni, medicii de familie au acceptat semnarea contractului-cadru cu CNAS incepand cu data de 14 iunie a.c. Incepand cu aceasta data, toti medicii de familie vor elibera retete pentru medicamentele compensate si gratuite si vor semna trimiteri catre cabinetele medicilor de specialitate.

In legatura cu protestul medicilor de famile, Lucian Duta, presedintele CNAS, a declarat ca pana la aceasta ora, 50% din medicii de familie au semnat deja contractul cu Casa de Asigurari.

Reprezentantii Patronatului National al Medicilor de Familie si cei ai Asociatiei Medicilor de familie l-au informat in aceasta dimineata pe ministrul Sanatatii, Cseke Attila ca au recomandat medicilor de familie sa depuna dosarele in vederea semnarii contractelor.

"Salut decizia medicilor de familie si le multumesc pentru dialogul pe care l-am purtat in aceste saptamani si pentru faptul ca au ales sa se gandeasca in primul rand la pacientii lor, asa cum le-am solicitat in toate intalnirile noastre. Sunt constient de faptul ca asistenta medicala primara reprezinta un capitol important in sistemul de sanatate si vom sprijini mai mult acest sector', a declarat ministrul Cseke Attila.

×