x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolojan, către semnatarii moțiunii de cenzură: Mi se pare periculos cum vă raportați la apărare

Bolojan, către semnatarii moțiunii de cenzură: Mi se pare periculos cum vă raportați la apărare

de Redacția Jurnalul    |    15 Dec 2025   •   15:08
Bolojan, către semnatarii moțiunii de cenzură: Mi se pare periculos cum vă raportați la apărare
Sursa foto: hepta/Ilie Bolojan a spus că Opoziția poate critica oricât de mult guvernul, deoarece acesta este dreptul opoziției

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în Parlament, unde se dezbate moțiune de cernzură, că i se pare „cu adevărat periculoasă” maniera în care semnatarii moțiunii se raportează la apărarea țării.

Ilie Bolojan a spus că Opoziția poate critica oricât de mult guvernul, deoarece acesta este dreptul opoziției.

„Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportați la apărarea țării noastre. Prima noastră datorie este siguranța românilor. Ideea că avem de ales între apărare pe de-o parte și sănătate și educație pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie și de o apărare pe măsură și de sisteme publice funcționale. Investiția în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și oportunități pentru România”, a spus Bolojan.
Premierul a avut și câteva considerații despre titlul moțiunii de cenzură, fiind de cărere că acesta „încearcă să pună etichete nemeritate”, și este folosit „pentru a dezbina o întreagă națiune”.

- se numește această moțiune de cenzură împotriva unui guvern care a crescut redevențele pentru petrolul și gazele extrase din subsolul României, care a scos din sarcina statului și a pus în sarcina companiei să plătească costurile de mediu, costuri de peste jumătate de miliard de euro. Da, asta înseamnă să nu vinzi țara, ci să obții ceea ce i se cuvine”, a comentat Ilie Bolojan.

El a mai spus că „mingile și spectacolul își au locul lor, pe stadioane”, în vreme ce în parlament „e nevoie de resposabilitate, de seriozitate și de discuții corecte pentru ceea ce are nevoie țara noastră”.

„România are nevoie astăzi de responsabilitate și are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Țara noastră nu își permite o criză economică și nici una politică. Oamenii așteaptă de la noi maturitate și onestitate. Prin urmare, singura decizie rațională este respingerea acestei moțiuni de cenzură”, a mai spus premierul

 

Bolojan la moțiunea de cenzură: Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză?

Premierul Ilie Bolojan a apărat măsurile adoptate de Guvernul său, în timpul dezbaterii pe moțiunea de cenzură, luni, în Parlament, subliniind că acestea au stabilizat economia și au evitat o criză financiară.

Ilie Bolojan a amintit obiectivele pe care și le-a asumat la preluarea funcției: „Am anunțat atunci trei direcții principale pentru ceea ce urma să facă guvernul. Ordine în finanțe, bună guvernare și respect pentru cetățeni. Acestea rămân valabile și pentru anul care urmează”.

Șeful Guvernul a anunțat că măusrile adoptate în decursului anului, deși dificile, „au pus țara noastră pe calea cea bună”.

„Când am preluat guvernarea, România era pe cale să se piardă încrederea piețelor financiare. Asta ar fi însemnat fuga investițiilor, dobânzi foarte mari, intrarea în incapacitatea de a ne mai împrumuta și în cele din urmă complicații sociale foarte mari”, a continuant premierul.

Liderul de Guvern a mai subliniat că măsurile „au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulțumesc din nou pe această cale”.

Acesta a prezentat și rezultatele măsurilor luate de la preluarea mandatului. „Agențiile de rating au menținut România în rândul țărilor recomandate pentru investiții. Pentru primele 10 luni ale anului avem deja o reducere a deficitului față de aceeași perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului precedent și prin îmbunătățirea colectării. Pentru prima dată, în acest an, în octombrie, România s-a împrumutat la dobândă sub cele din ultimul an dovadă care vine încrederea investitorilor. De asemenea, ne-am scăzut cheltuielile de personal din sectorul public față de luna din anul anterior. Pentru că am început să facem ordine în finanțe”, adăugând: „ Anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite”.

Oficialul a anunțat și prioritățile pentru anul următor, acesta fiind combaterea evaziunii fiscale, atragerea de fonduri europene și așezarea unor baze solide economice.

Premierul a criticat și inițiatorii moțiunii de cenzură, spunând: „semnatarii moțiunii livrează doar haos și scandal”, fără să propună alternative.

„Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuiele și să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare și să lăsăm România vulnerabilă?”, a conchis liderul de la Palatul Victoria.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bolojan moţiune de cenzură