x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Borbely, verificat de ANI: Inspectorii încearcă să afle dacă o vilă din Ungaria aparţine ministrului

Borbely, verificat de ANI: Inspectorii încearcă să afle dacă o vilă din Ungaria aparţine ministrului

15 Iul 2011   •   09:13
Borbely, verificat de ANI: Inspectorii încearcă să afle dacă o vilă din Ungaria aparţine ministrului

Inspectorii ANI incearca sa afle daca o vila din Ungaria, construita de un om de afaceri, ii apartine de fapt ministrului Mediului. Casa nu apare in declaratia de avere a demnitarului.

ANI a inceput verificarile in cazul ministrului Borbely in anul 2010. In declaratia de avere nu apare vila din Ungaria. In acte, Borbely a trecut doar o casa, un teren, o masina buna si economii de 135.000 de euro.

Oficial, ministrul Mediului detine impreuna cu sotia un teren intravilan de 450 de metri patrati in Targu Mures si o casa de 140 de metri patrati in aceeasi localitate. Ambele au fost achizitionate in anul 2000.

Laszlo Borbely conduce un autoturism Lexus fabricat in 2009, al carui pret de catalog este de aproximativ 50.000 de euro. Economiile sale din banci insumeaza 135.000 de euro.

Ministrul a vandut in 2009 o casa mostenita, cu 25.000 de euro, si o masina cu 35.000 de lei.

La capitolul venituri obtinute din salarii, situatia este in favoarea sotiei, Melinda Borbely. In calitate de director adjunct al Studioului Teritorial de Radio din Targu Mures a castigat anul trecut peste 71.000 de lei, in timp ce Laszlo Borbely a castigat de la Ministerul Mediului si Padurilor putin peste 56.000 de lei.

×