x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit miliardarul rus Boris Berezovsky, adversarul lui Putin refugiat în Marea Britanie

A murit miliardarul rus Boris Berezovsky, adversarul lui Putin refugiat în Marea Britanie

23 Mar 2013   •   20:17
A murit miliardarul rus Boris Berezovsky, adversarul lui Putin refugiat în Marea Britanie
Sursa foto: sursa foto / Antena 3

Boris Berezovsky, oligarhul rus autoexilat în Marea Britanie, a fost găsit mort, sâmbătă, la reşedinţa sa din Surrey. 

Nu se cunosc încă circumstanţele în care multimiliardarul de 67 de ani, adversar al preşedintelui Putin, şi-a găsit sfârşitul. El se refugiase în Marea Britanie în anul 2000.

"Moartea sa este considerată în prezent ca inexplicabilă şi o anchetă exhaustivă este în desfăşurare", se arată într-un comunicat al poliţiei britanice, care se ocupă de anchetă. La Moscova, avocatul rus al lui Berezovski, Aleksandr Dobrovinski a declarat pentru postul de televiziune Rossia 24 că oligarhul s-a sinucis.

În urmă cu câteva luni, Berezovski i-ar fi trimis o scrisoare lui Vladimir Putin, pe care a scris-o personal, în care ar fi recunoscut că a comis multe greşeli şi i-ar fi cerut iertare lui Putin - relatează AFP, citată de Mediafax.

Berezovsky a început să facă avere în anii 90, vânzând automobile Mercedes. A fost proprietar al Sibneft, a cincea mare companie petrolieră rusă, şi acţionar majoritar al celui mai mare post de televiziune din Rusia.

BBC notează că, în ultimii ani, averea lui scăzuse considerabil şi se zbătea să-şi plătească datoriile. Anul trecut, el a pierdut un proces în care cerea despăgubiri de 4,7 miliarde de dolari de la Roman Abramovici.

Berezovsky a supravieţuit mai multor încercări de asasinat, între care un atentat cu bombă în care şoferul său a fost decapitat.

×