x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Braconierii au împuşcat primul urs monitarizat prin satelit de WWF

Braconierii au împuşcat primul urs monitarizat prin satelit de WWF

de Elena Stan    |    05 Sep 2012   •   20:55

Braconajul din Romania a ajuns la un nivel alarmant. Braconierii din Maramures au omorat primul urs monitorizat prin satelit de catre World Wide Fund For Nature WWF. Animalul a fost gasit mort de echipajele WWF pe raza Fondului de Vanatoare Botiza, braconierii abandonand prada dupa ce au vazut ca este monitorizat prin GPS.

Gestionarul fondului de vanatoare, o firma infiintata recent dar care nu avea alocata inca o cota de vanat, nu a sunat la politie nici macar in momentul in care cei de la WWF l-a informat ca au gasit ursul mort. Reprezentantii WWF si-au dat seama ca este ceva in neregula cu animalul dupa ce au vazut pe GPS ca acesta nu se mai misca. Conform contractelor de gestiune a fondurilor de vanatoare, gestionarul are obligatia de a face demersurile legale necesare pentru solutionarea cazurilor de braconaj descoperite. Mai mult, acesta ar fi trebuit sa asigure paza fondului cinegetic si sa actioneze cu toate mijloacele, in vederea prevenirii si combaterii braconajului cinegetic.

'Acest urs impuscat este victima unui sistem bolnav si corupt de gestionare a carnivorelor mari din tara noastra. Acest nefast eveniment trebuie sa fie un semnal mare de alarma pentru noi, pentru autoritatile si organismele responsabile de gestionarea populatiilor de urs brun din tara noastra, dar si pentru Comisia Europeana, avand in vedere valoarea si importanta speciei pentru ecosistemele forestiere din Romania dar si din Europa. Se pare ca, pe langa reducerea si fragmentarea habitatelor ursilor, trebuie sa adresam in cel mai serios mod posibil si problematica braconajului, care poate periclita pe termen lung conservarea speciei in multe zone ale tarii, dar si sa obtureze actul cercetarii stiintifice, atat de necesar pentru definirea celor mai potrivite masuri de gestionare a populatiilor acestei specii', a declarat Cristian-Remus Papp, coordonatorul proiectului Granite deschise pentru ursi in Carpatii Romaniei si Ucrainei.

Exemplarul ucis furniza informatii importante
Masculul ucis avea aproximativ 8 ani, 150 kg si 2 metri lungime. Acesta a fost capturat in luna iunie a acestui an si a primit numele de cod WWF11621. Este primul exemplar capturat de catre WWF pentru montarea unui colar GPS GSM in cadrul proiectului 'Granite deschise pentru ursi in Carpatii Romaniei si Ucrainei'. Acesta avea un rol important deoarece prin intermediul sau, in urmatorii doi ani, puteau fi inregistrate date cu privire la locurile de hranire, adapost, inmultire si despre coridoarele de deplasare ale speciei si nu numai.

Proiectul derulat de WWF isi propune conservarea biodiversitatii din regiune, aflata in continuu declin din cauza dezvoltarii economice care nu tine cont de impactul asupra naturii. Proiectul are o importanta critica pentru cercetarea stiintifica la nivel european. Recent, alte doua exemplare de urs brun au fost capturate de catre specialistii organizatiei si sunt monitorizate prin satelit. Implementat in perioada 2012-2014, proiectul Granite deschise pentru ursi in Carpatii Romaniei si Ucrainei este finantat de cãtre Uniunea Europeanã, in cadrul Programului Operational Comun de Cooperare Transfrontalierã Ungaria-Slovacia-Romania-Ucraina 2007-2013.

Avem 6.500 de ursi bruni
In acte, Romania are cei mai multi ursi bruni din Europa, padurile noastre gazduind circa 6.500 de exemplare dintr-un total de 14.000 la nivelul intregii regiuni. Ursul este o specie protejata in Uniunea Europeana, fiind inclus pe 'lista rosie“ a speciilor de animale pe cale de disparitie. Cum in Romania orice este posibil, in fiecare an autoritatile elibereaza autorizatie pentru vanatoarea a circa 350 de exemplare de urs brun. Un adevarat macel in urma caruia administratorii fondurilor cinegetice scot bani buni. Situatia este cu atat mai dramatica cu cat cei 6.500 de ursi pe care ii declaram ar fi in realitate mult mai putini. 'Suntem singura tara din Europa care inainteaza cifre exacte. Ideea este ca atunci cand faci niste afirmatii de genul acesta ar trebui sa ai in spate niste studii stiintifice, care sa le sustina, ceea ce la noi nu exista. In functie de interesele din zona respectiva, iti ies la numaratoare mai multi sau mai putini ursi. Toata lumea contesta metodologia de numarat ursi de la noi din tara. Exista posibilitatea ca acelasi urs sa fie numarat de mai multe ori deoarece ursul nu sta pe loc, el se deplaseaza. Romania are cea mai mare densitate de ursi din Europa, iar pentru a gasi metodologia perfecta pentru a-i numara ar trebui facute eforturi financiare foarte mari, ceea ce nu este posibil acum“, ne-a declarat Silviu Chiriac, consilier APM Vrancea.

×