x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureștean, reținut după ce a amenințat un agent de pază dintr-o benzinărie

Bucureștean, reținut după ce a amenințat un agent de pază dintr-o benzinărie

de Redacția Jurnalul    |    01 Iul 2023   •   13:30
Bucureștean, reținut după ce a amenințat un agent de pază dintr-o benzinărie

Un bărbat de 33 de ani din Capitală a fost reținut după ce a amenințat și agresat fizic pe un agent de pază dintr-o stație Peco din Sectorul 4. El este cercetat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

Poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 15 Poliție au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

„În fapt, la data de 25 iunie 2023, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, în timp ce se afla în incinta unei stații Peco, din Sectorul 4, având asupra lui o armă albă, l-ar fi amenințat și l-ar fi agresat fizic pe agentul de pază aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La data de 30 iunie 2023, în urma perchezițiilor efectuate, a fost identificată și ridicată o armă albă, pe care bănuitul ar fi avut-o asupra lui în momentul comiterii faptei”, transmite Poliția Capitalei.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Sectiei 15 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii si liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Atac cu maceta într-o benzinărie din Capitală. agresorul a filmat scena!

×
Subiecte în articol: peco benzinarie