Arcul de Triumf este deschis pentru public duminică, până la ora 16,00, astfel că nu se va circula pe banda adiacentă monumentului, unde vor fi montate garduri pentru protecţia vizitatorilor, informează Brigada Rutieră.
Traversarea participanţilor se va face pe trecerea pentru pietoni care face accesul între laturile Bd. Alexandru Constantinescu şi intrarea Arcul de Triumf din parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău).
Accesul la Arcul de Triumf se va face prin alveola centrală, perpendicular cu trecerea pentru pietoni menţionată.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro