x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti: Abonamente pentru parcare

Bucureşti: Abonamente pentru parcare

25 Feb 2010   •   00:00

Locurile de parcare cu plată ale municipalităţii ar putea fi închiriate de către persoanele fizice cu sume cuprinse între 70 şi 100 de lei pe lună, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus aprobării consilierilor generali. Având în vedere că există persoane fizice cu domiciliul stabil în zona riverană unei parcări şi care au autoturisme înmatriculate la adresa respectivă, proiectul prevede posibilitatea ca acestea să utilizeze locurile de parcare plătind un abonament.

Potrivit proiectului, tarifele pentru închirierea de către o persoană fizică cu domiciliul stabil în zona unei parcări publice a municipalităţii, care are autoturism înmatriculat la adresa respectivă vor fi de 70 lei pe lună pentru parcările cu timp nelimitat de staţionare şi 100 de lei pe lună pentru cele cu timp limitat de staţionare. În prezent, taxele pentru parcările de utilitate publică cu plată sunt de 1,5 lei pe oră pentru cele cu timp limitat de staţionare şi de 1 leu pe oră pentru cele cu timp nelimitat de staţionare, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

×
Subiecte în articol: observator