x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti, oraşul european cu cea mai mică suprafaţă de spaţii verzi pe cap de locuitor

Bucureşti, oraşul european cu cea mai mică suprafaţă de spaţii verzi pe cap de locuitor

09 Iul 2021   •   11:13
Bucureşti, oraşul european cu cea mai mică suprafaţă de spaţii verzi pe cap de locuitor

Capitala betoanelor şi maşinilor. Capitala României este oraşul european cu cea mai mică suprafaţă de spaţii verzi pe cap de locuitor şi încalcă un drept constituţional: accesul la un mediu sănătos.

Potrivit Ziarului Financiar, Sofia sau Budapesta au de două ori mai mult spațiu verde, iar locuitorii din Stockholm au de șase ori mai multe spaţii verzi decât cei din Bucureşti.

Cu doar 7,1 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, Capitala este sub limita minimă setată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 9 metri pătraţi, departe de media europeană de 18 metri pătraţi şi chiar sub prevederile naţionale de mediu care cer un spaţiu verde de minimum 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor.

Practic, azi Bucureştiul ar putea fi declarat un oraş neconstituţional în contextul în care nu asigură dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, aşa cum prevede Constituţia României.

„Bucureştiul în momentul de faţă are o problemă destul de mare în ceea ce priveşte spaţiul public, atât ca suprafaţă pe cap de locuitor (suntem capitala cu cel mai scăzut număr de metri pătraţi de parcuri şi grădini publice), cât şi ca lipsă de pieţe publice în care oamenii să se întâlnească, să privească, să vorbească“, spune Alberto Groşescu, director executiv al ARCEN - Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate. ONG-ul este dedicat valorificării potenţialului educativ şi recreativ al oraşului precum şi îmbunătăţirii legislaţiei privind protecţia patrimoniului construit şi a zonelor istorice ale Bucureştiului.

În vara anului trecut, Primăria Bucureşti a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei pentru lipsa Registrului Spaţiilor Verzi, instrument obligatoriu de indexare a spaţiilor verzi, după ce în martie Capitala fusese amendată pentru poluare.

La acel moment a reieşit că de fapt Primăria nici măcar nu ştie câte spaţii verzi sunt în oraş, astfel că nici nu se poate pune problema gestionării acestora. Din calculele realizate de Ministerul Mediului, Bucureştiul ar fi avut o suprafaţă de spaţiu verde de 8,89 de metri pătraţi pe cap de locuitor, mult sub limita impusă de OUG 195/2005 privind protecţia mediului care prevede o suprafaţă minimă obligatorie de 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor.

Mai departe, însăşi Constituţia României, în articolul 35, prevede dreptul la mediu sănătos. „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjutăror sănătos şi echilibrat ecologic“, se arată în textul Constituţiei.

În schimb, Bucureştiul evoluează într-un sens contrar intereselor locuitorilor săi. Astfel, în ultimii 25 de ani, suprafaţa spaţiilor verzi din Bucureşti s-a redus cu circa 7%, arată INS, în timp ce la nivel european procentul de creştere a spaţiilor verzi în perioada analizată a fost de 38%.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bucuresti