x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bugetul Capitalei sufera modificari

Bugetul Capitalei sufera modificari

03 Ian 2005   •   00:00

Proiectele edilitare puse pe hartie de fostul primar general, actual presedinte al tarii, Traian Basescu, trebuie finalizate. Se pare ca pana la alegerile locale din primavara doar bugetul pe anul 2005 va fi aprobat, insa nu in forma initiala.

MONICA C. ANDREI

INTERIMAT. Primarul Razvan Murgeanu mizeaza pe aceiasi bani care au fost alocati in 2004
Primaria Capitalei in prima zi de lucru a anului. Intuneric. O pana de curent a incurcat putin activitatea functionarilor din primarie. Din fericire n-a durat decat o jumatate de ora. Aparent era liniste insa in fiecare birou se discuta despre ultimele schimbari in administratia locala. "Cine va fi prefectul Capitalei?" sau "Cine va candida la functia de primar general din partea Aliantei PNL-PD?", erau doar cate dintre intrebarile cu mai multe raspunsuri. Cel mai agitat birou era insa al primarului general interimar Razvan Murgeanu, care n-a vrut sa se mute doar pentru cateva luni in biroul ocupat pana nu demult de Traian Basescu. Pana la urma, alegerile locale din primavara vor decide cine va finaliza mandatul de edil-sef al bucurestenilor inceput de actualul presedinte al tarii. Perioada de interimat este una dificila pentru ca orice decizie poate fi interpretata, motiv pentru care toata lumea se gandeste la noi alegeri, care vor fi organizate mult mai devreme decat data fixata de fosta guvernare.

SCHIMBARI. Totusi, activitatea edilitara nu trebuie incetinita astfel ca urgenta numarul unu este aprobarea bugetului municipal pe anul 2005. "Bugetul pe anul acesta este asemanator cu cel de anul trecut in valoare de 13.000 de miliarde de lei. Salariile, cofinantarile si subventiile pentru caldura sunt prioritati, restul poate fi modificat", ne-a spus Razvan Murgeanu.

Proiectele initiate de fostul edil Traian Basescu trebuie duse pana la capat. "Vom organiza licitatia pentru managementul traficului in Capitala. Semaforizarea este la pamant. Daca se strica un bec semaforul intra automat pe galben intermint si da peste cap circulatia intr-o intersectie. Bucurestiul se sufoca. Licitatia va avea loc probabil prin aprilie, fiind un proiect cu cofinantare BERD in valoare de 429 miliarde de lei", a mai spus primarul interimar. De asemenea, va fi organizata si o licitatie pentru achizitionarea de autobuze pentru RATB.

Pentru ca nu sunt atati de multi bani precum cer unii, proiectul de buget va suferi unele modificari. Punctele vulnerabile sunt RATB si RADET. "Cei de la RATB mi-au cerut 7.000 de miliarde de lei, cred ca primesc doar doua", a mai adaugat Murgeanu.

PRIORITATI

"Bugetul pe anul acesta este asemanator cu cel de anul trecut in valoare de 13.000 de miliarde de lei. Salariile, cofinantarile si subventiile pentru caldura sunt prioritati, restul poate fi modificat"

PROBLEME

"Semaforizarea este la pamant. Daca se strica un bec semaforul intra automat pe galben intermitent si da peste cap circulatia intr-o intersectie. Bucurestiul se sufoca" - Razvan Murgeanu primar general interimar

ZVONURI
Cristina Parvulescu, candidata ghinionista la functia de ministru al Integrarii, respinsa insa de comisia de specialitate, s-a intors in Primaria Capitalei, locul unde s-a consacrat. Pana sa aspire la scaunul de ministru, ea a ocupat functia de director al Directiei Managementului Creditelor Externe, post pe care o sa-l pastreze in continuare pe motiv ca nu mai are de data asta un alt concurent. Gurile rele spun insa ca doamna Parvulescu va ajunge in final la Ministerul Transporturilor, sub aripa ocrotitoare a actualului ministru Gheorghe Dobre, si el un fost director al municipalitatii.

×
Subiecte în articol: observator