Bugetul SIE pe 2014 a fost aprobat, vineri, de comisiile parlamentare de buget - finanţe, în sumă de 195,66 milioane de lei, directorul Serviciului, Teodor Meleşcanu, arătând că fondurile pentru personal acoperă doar 11 luni, restul urmând să fie primiţi la rectificare.
Meleşcanu a mai spus că bugetul SIE este mai mic cu 0,5% faţă de cel pe anul acesta, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii scad cu 1% faţă de acest an şi acest lucru va crea dificultăţi în ceea ce priveşte creşterile de tarife la utilităţi, evoluţia cursului monedei naţionale. "Acest buget ne aigură resursele pentru ca să ne putem îndeplini obligaţiile până la prima rectificare, care sperăm să fie pozitivă", a spus Meleşcanu, potrivit Mediafax.
El a precizat că principala preocupare a SIE este că majoritatea plăţilor pe care le face SIE sunt în valută şi atunci deteriorarea cursului de schimb poate duce la un impact, principala problemă reprezentând activele nefinanciare, terminarea unor reparaţii, achiziţie de tehnică de comunicare absolut necesară.
Meleşcanu a spus că sistemul IT trebuie schimbat o dată la 5 ani şi serviciul asigură comunicarea cu ambasadele României în străinătate şi ar trebui ca o cincime din sistem să fie schimat în fiecare an, astfel încât o dată la 5 ani să fie înnoit tot sistemul, deoarece orice întârziere va necesita o investiţie mai mare.
El a mai spus că, la rectificare, ar trebui o suplimentare de 15-20 de milioane de lei, iar această sumă ar acoperi şi cheltuielile de personal şi previziunile legate de creşterea preţurilor la utilităţi şi deteriorarea cursului de schimb.