x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bujduveanu anunță că au început lucrările de consolidare a aleilor crăpate din Parcul Herăstrău

Bujduveanu anunță că au început lucrările de consolidare a aleilor crăpate din Parcul Herăstrău

de Redacția Jurnalul    |    21 Aug 2025   •   16:56
Bujduveanu anunță că au început lucrările de consolidare a aleilor crăpate din Parcul Herăstrău
Sursa foto: facebook

Au început lucrările de punere în siguranță pe aleile deteriorate din Parcul Herăstrău, iar în două săptămâni va fi asfaltată porțiunea principală, a anunțat, joi, primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

„Aleile din Herăstrău sunt o urgență și ne-am apucat de ele. După ani de amânări, problemele nu mai pot fi ignorate. Aleea dintre Clubul de Canotaj și Zona Pescarilor este grav afectată și prezintă risc real de prăbușire”, a precizat Bujduveanu într-o postare pe Facebook.

Joi, au început lucrările de punere în siguranță. Este o intervenție necesară și așteptată de vizitatorii parcului, potrivit primarului interimar general.

„În 2 săptămâni începem asfaltarea aleilor principale. Din octombrie, refacem malurile. Bucureștenii merită siguranță și calitate în spațiile publice. Rezolvăm ce e urgent și continuăm să îngrijim Capitala”, spune Bujdveanu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: bujduveanu reparatii alei herastrau