x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bustul lui Creangă de la Iaşi, vandalizat

Bustul lui Creangă de la Iaşi, vandalizat

de Cristinel C. Popa    |    10 Sep 2013   •   15:24
Bustul lui Creangă de la Iaşi, vandalizat
Hoţii de fier s-au străduit să fure tunurile monument de sute de kilograme din faţa Palatului Culturii

Pe lângă deplasarea din loc, în scop de jaf, a tunurilor de la Palatul Culturii din Iaşi, la cimitirul Eternitatea au dispărut plăcile de travertin ce acopereau bustul lui Creangă, monument care a fost deplasat cu câţiva centimetri. Informaţiile ne-au fost furnizate de consilierului local Vlad Nedelcu şi confirmate de directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Virgil Băbâi.

Evenimentul s-a petrecut în oraşul în care deja la începutul anului au fost furate şi topite la fier vechi busturile din parcul Copou ale personalităţilor Ciprian Porumbescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Gane. “Acum vreo trei săptămâni am constatat că s-a încercat demontarea tunurilor din faţa Palatului Culturii”, a spus Băbîi. “Un bust poate fi furat relativ uşor. Plăcile de bronz de pe statui, la fel”, a adăugat acesta. În ce priveşte situaţia de la Cimitirul Eternitatea din localitate, consilierul Vlad Nedelcu a constatat şi acolo tentative de furt. “Încă de la primele verificări am constatat că situaţia este jalnică. De pe soclul statuii lui Creangă din cimitirul Eternitatea au dispărut plăcile de travertin care îl acoperau. De asemenea, bustul a fost deplasat 7-8 centimetri spre marginea soclului, pregătit practic să fie furat. Un alt mormânt, cel al lui Vasile Burlă, unul dintre marii prieteni ai lui Eminescu, stă să se prăbuşească. Şi vorbim despre morminte care se află la intrarea în cimitir, nu undeva în vreun colţ. Vrem să vedem care mai sunt, care nu mai sunt, ce s-a mai adăugat, ce a dispărut”, a spus Traian Mocanu, directorul Şcolii Populare de Arte din Iaşi, cel care a constatat neregulile de la cel mai mare cimitir al Iaşiului, monument istoric. În luna martie a acestui an, după furtul şi topirea statuilor din Copou amintite mai sus, primarul municipiului Iaşi spunea: “Nici dacă am avea 1.000 de poliţişti nu am putea să stăm lângă fiecare statuie să o păzim!”.


×