x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Buzău: Tânăr reţinut pentru omor calificat după ce a provocat un incendiu încercând să şteargă urmele crimei

Buzău: Tânăr reţinut pentru omor calificat după ce a provocat un incendiu încercând să şteargă urmele crimei

23 Feb 2019   •   21:39
Buzău: Tânăr reţinut pentru omor calificat după ce a provocat un incendiu încercând să şteargă urmele crimei

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, suspectat că a provocat un incendiu într-un apartament din municipiul Buzău, în urma căruia prietena sa a fost găsită carbonizată, a fost reţinut, sâmbătă, sub acuzaţia de omor calificat.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul ar fi mărturisit că s-a certat cu prietena sa vineri noaptea, după care a pus benzină şi a dat foc apartamentului.

Valentina, tânăra descoperită carbonizată într-un apartament din Buzău, ar fi fost ucisă. Procurorii au preluat ancheta în cazul apartamentului mistuit de foc sâmbătă dimineață, întrucât există suspiciuni de omor. Focul ar fi pus intenționat, cu benzină, iar tânăra de 22 de ani dormea și nu a mai avut nici o șansă să se salveze. Cu doar câteva ore înainte, în apartament avusese loc o petrecere, iar vecinii spun că tânăra apela des la acest gen de distracții.
 

Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat duminică instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, într-un apartament situat la etajul al nouălea al unui bloc din zona centrală a municipiului Buzău. Circa 30 de persoane au fost evacuate din imobil, o tânără de 22 de ani fiind găsită carbonizată.

"Incendiul a fost anunţat de către vecini, la faţa locului s-au deplasat trei echipaje de stingere, un echipaj de prim ajutor şi o autospecială de intervenţie la înălţime, acesta din urmă neputând fi folosită din cauza configuraţiei zonei", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu.

Incendiul s-a manifestat cu flacără şi degajare intensă de fum, după localizare fiind identificată o victimă carbonizată, a precizat sursa citată. AGERPRES

×