x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CA al TVR se întruneşte, miercuri, pentru a face o nouă propunere la funcţia de preşedinte-director general

CA al TVR se întruneşte, miercuri, pentru a face o nouă propunere la funcţia de preşedinte-director general

12 Apr 2016   •   17:04
CA al TVR se întruneşte, miercuri, pentru a face o nouă propunere la funcţia de preşedinte-director general

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române se reuneşte, miercuri după-masă, începând cu ora 16.30, la sediul SRTV, pentru a supune la vot o nouă propunere de preşedinte director general, au confirmat, pentru News.ro, membri ai Consiliului.

Luni, plenul reunit a respins cea de-a doua propunere a Consiliului de Administraţie al TVR, Monica Ghiurco, pentru funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice. Aceasta nu a obţinut în plenul celor două Camere numărul necesar de voturi pentru numirea în funcţie, anume 272. Monica Ghiurco primise, în prealabil, aviz negativ din partea Comisiilor de Cultură reunite ale Parlamentului.

Monica Ghiurco, reprezentant al angajaţilor în CA, este a doua propunere de PDG  pe care membrii Consiliului au înaintat-o Parlamentului, după ce George Orbean, numit de guvern în CA,  a fost respins de plen.

Noul Consiliu de Administraţie al TVR este format din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Oana Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal , Ruxandra Garofeanu, Valeriu Hadji, Raico Cornea, Christel Ţopescu, George Orbean, Teodor Gabriel Giurgiu, Monica Ghiurco.

Sursa: news.ro

×
Subiecte în articol: ca al tvr