x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cadru didactic al Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie, implicat în scandalul permiselor ilegale

Cadru didactic al Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie, implicat în scandalul permiselor ilegale

de Mara Raducanu    |    25 Ian 2011   •   13:44

Una dintre cele patru persoane pentru care procurorii bucureşteni au cerut ieri instanţei  arestarea preventivă în cazul permiselor obţinute fraudulos, este cadru didactic la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza”. Surse din cadrul Academiei au declarat pentru Jurnalul Naţional că Ana Felicia Diaconu lucrează de mai mulţi ani la  Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie, precizând că  în activitatea didactică aceasta nu a avut niciodată probleme.  Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au reţinut luni alte patru persoane suspectate în cazul obţinerii frauduloase de permise în Capitală, în care au fost deja arestaţi cinci angajaţi ai Serviciului Permise de Conducere şi nouă instructori auto. Cei patru sunt Ionuţ Alexandru Tănasă, Valuţa Tănasă, Rodica Alina Ioniţă şi Ana Felicia Diaconu, cea din urmă cadru universitar la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza”. Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis cercetarea celor patru în libertate, dar cu interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile. Procurorii Tribunalului Capitalei au contestat decizia, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti.

×