x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură, premiată din bani europeni

Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură, premiată din bani europeni

24 Mai 2017   •   11:11
Camelia Bogdan, judecătoarea exclusă din magistratură, premiată din bani europeni

Camelia Bogdan va fi premiată pentru pentru cea mai activă personalitate din România implicată în prevenirea și combaterea corupției, scrie Grupul de Investigaţii Politice

Un ONG, Fundaţia Eurolink, a decis să folosească banii europeni pe care i-a obţinut pentru organizarea unei conferinţe pentru a-i înmâna o medalie şi chiar şi o diplomă de excelenţă, care să îi încununeze fosta carieră Cameliei Bogdan. 

Fosta judecătoare a fost exclusă din magistratură de CSM pentru o faptă de o gravă. 

La evenimentul care va avea loc vineri, Bogdan va participa alături de Monica Macovei, Livia Stanciu și Cristina Guseth, invitatele de onoare ale conferinței.

Pe 8 februarie, CSM a hotărât, printr-o decizie care nu este definitivă, ca judecătoarea Camelia Bogdan să fie exclusă din magistratură. Decizia a venit după ce Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat speța în care Bogdan a fost acuzată de Mugur Ciuvică de incompatibilitate.

×
Subiecte în articol: camelia bogdan