x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Câmpeanu: Salariile bugetarilor cresc cu 15%, iar pensionarilor le va fi restituit CAS-ul încasat ilegal

Câmpeanu: Salariile bugetarilor cresc cu 15%, iar pensionarilor le va fi restituit CAS-ul încasat ilegal

02 Mai 2012   •   07:32
Câmpeanu: Salariile bugetarilor cresc cu 15%, iar pensionarilor le va fi restituit CAS-ul încasat ilegal

Mariana Campeanu, ministrul nominalizat al Muncii in Cabinetul Ponta, a declarat ca salariile bugetarilor vor fi reintregite cu 15%, in timp ce pensionarilor le va fi restituit CAS-ul incasat ilegal.

"Din punctul meu de vedere, al Ministerului Muncii, doresc ca in aceasta scurta perioada doua lucruri sa reparam: sa restituim cei 15% personalului bugetar, o masura abuziva si care trebuia reparata de mult si pensionarii sa primeasca sumele oprite pentru asigurarile sociale in mod abuziv", a spus Campeanu.

Ministrul desemnat a precizat ca a avut o propunere catre vechiul Guvern, privind restituirea contributiei de asigurari sociale pana la sfarsitul anului, in transe egale, prin diminuarea sumelor catre Casa de Asigurari de Sanatate.

"Trebuie sa vedem cat reprezinta suma pe care urmeaza sa o dam, daca acopera sau nu si sa stabilim daca aceasta restituire se face asa cum am propus sau gasim o solutie mai buna. Daca vom gasi acei bani cu care se lauda acum vechiul guvern, cinci miliarde de euro, nu stiu unde sunt ascunse, o sa reanalizam problema si o sa o comunicam", a declarat Mariana Campeanu.

Ministrul propus la Munca a precizat ca daca nu vor fi gasiti acei bani, "ne asteapta o rectificare bugetara pentru restituirea salariilor si cautarea surselor pentru restituirea sumelor de la asigurarile de sanatate". "Ceea ce va pot confirma este ca o vom face", a adaugat Campeanu.

Despre revenirea la indemnizatiile pentru mame la 85% din salariu, pentru doi ani, Mariana Campeanu a spus ca aceste masuri au fost prinse in programul de guvernare al USL. "Trebuie sa fie in atentia construirii noului buget, pentru ca aceste masuri pe care le-au afisat vechii guvernanti nu sunt prinse in bugetul pe care ei l-au construit", a conchis Campeanu.

×