Capra Apocalipsei. Asta-i capră din Pungeşti, astăzi eşti, mâine tot eşti!

Să trăiască şi capra vecinului, măcar de sărbători! Aşa s-ar vrea, dar nu prea se poate, chiar şi în Ajun de Crăciun

“Scoală, căpriţă, de jos, că ţi-oi da un ţap frumos, unul tânăr şi frumos, cam înalt, dar e Pontos! Hai Guvernarea!”.
Speriate de ger, zeci de capre înfometate au invadat deja scările de bloc ale ieşenilor, jucând pe tradiţionalul refren “ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa”, de la un locatar la altul. “Să mai meargă şi la scara cealaltă, că la noi a fost aseară”, sună răutăcios sfatul unui bătrân pensionar. Adică să moară şi “capra” vecinului: să scoată şi el parale din buzunar. Numai că în după amiaza ce tocmai a trecut capra nu moare. Dimpotrivă, e omenită cum se cuvine de mai mulţi “vecini”. Însă şi patrupedele îmbrăcate în haine de sărbătoare, colorate, coafate, sunt şi ele pline de mofturi.

Ştiţi care e ultima fiţă la caprele de pripas ce umblă hai-hui ba cu colindul, ba cu furatul sau chiar pe bune, cu jocul de capră? Nu le mai place să meargă cu căruţa, nici cu maşina sau autobuzul! De taxi nici nu vor să audă! Vor să circule între localitatea de baştină şi oraşul de colindat cu avionul! Chiar aşa. Chiar ele dau de înţeles acest lucru. “Daţi la capră-un milion, să îşi cumpere avion!”, sună noul refren al cămăraşului grupului sosit cu capra de la Pungeşti, Vaslui. Sunt şase haidamaci costumaţi în haine adecvate, cu măşti, machiaj fioros, unii au chiar şi cuţite dosite pe sub haine. Mi-l arată unul dintre “căprari” după ce se uşurează în văzul lumii la un colţ de trotuar plin cu magazine. Din păcate, cea mai la îndemână metodă de a lupta împotriva frigului e golirea din oră în oră a unei spurcate sticle cu vin la pet. Toboşarul înarmat, costumat cu margele şi stele colorate şi cordele multicolore ce-i atârnă pe spate îşi învârte ghioaga în aer trecând-o milimetric pe lângă ţeasta unui pensionar. “Orăşenii ăştia-s cei mai zgârciţi. Iaca de aceea ne merge cum ne merge!”. Aşa că se opresc “trupeţii” veniţi cu capra într-o staţie de autobuz cu navetişti. Aceştia ar fi ceva mai darnici, dar majoritatea au deja portofelul curat. Au venit la Iaşi printre altele şi după cumpărături. “Atât mai am”, zice un “colindat” fără voie. Şi zecile de lei inundă buzunarul bombat al cămăraşului. “Să mergem la piaţă”, sună comanda căpitanului de trupă. Acolo-s mai mulţi ţărani cu bani. Şi în sunet de trompetă, în ritmul strident de tobă stârnesc hărmălaie printre oamenii. Însetaţi, vânează fiecare câte un castravete murat.  Unii dintre cei care asistă fără voie la toată această hărmălaie, grăbiţi, cu sarsanalele în spate, se arată vădit deranjaţi. Ceilalţi se distrează. Zeci de gură-cască, care n-au altceva de făcut, se opresc să urmărească reprezentaţia. Alte trupe populare, tot capre, dar şi urşi, se împart între blocurile din depărtare stârnind curioşii de pe la geamuri. Unele capre se opresc deasupra balcoanelor, parcă pentru a cânta câte o serenadă. Altele se duc fix la uşa scării de bloc. Dar cele mai multe urcă spre etaje cu îndrăzneală. Şi e de-abia prima sau a doua zi de colindat. Seara, cu capul plin de băutură, oamenii aceştia vor înnopta pe lângă gară, prin staţiile de aşteptare. Asta dacă vor înnopta, pentru că sunt unii care se odihnesc din mers. Rezistă chiar şi două zile fără să pună capul jos. Mai ales dacă şi punga cu bani este destul de grasă. Însă acum, abia e la început, nu e prea bogată! 

“Ţa,ţa, ţa, căpriţă ţa”. Scoală, căpriţă de jos, că ţi-oi da un ţap frumos. Unul tânăr şi frumos, cam înalt, dar e Pontos. Hai Guvernarea!”, strigă în bătaie de joc ţiganii bezmetici sosiţi cu instrumentele de suflat ce acompaniază jocul caprelor tocmai din satele de romi vasluiene. “Asta-i capră de Pungeşti. Astăzi eşti, mâine nu eşti!”.