x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carmen Dan: Alegerile europarlamentare, temă prioritară la reuniunea Consiliului JAI de la Bruxelles

Carmen Dan: Alegerile europarlamentare, temă prioritară la reuniunea Consiliului JAI de la Bruxelles

01 Mar 2019   •   11:59
Carmen Dan: Alegerile europarlamentare, temă prioritară la reuniunea Consiliului JAI de la Bruxelles

Regulamentul european privind frontierele externe şi Garda de coastă, sistemul comun european privind azilul şi relocarea, cooperarea Uniunii Europene cu statele terţe şi răspunsul la ameninţările teroriste şi garantarea unui proces electoral corect se numără printre temele discuţiilor care vor avea loc în perioada 7-8 martie, la Bruxelles, la prima reuniune formală a Consiliului JAI din mandatul Preşedinţiei Române la Consiliul UE, a anunţat, vineri, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Ea a precizat că punctul legat de desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European este tratat cu prioritate de oficialii europeni.
"Cu toţii ne dorim ca rezultatele scrutinului să reflecte doar opţiunea persoanelor cu drept de vot şi pentru asta este obligatoriu să contracarăm, la nivel european, orice imixtiune sau tentativă de influenţare şi manipulare a opiniei cetăţenilor Uniunii", a declarat Carmen Dan, la Ministerul de Interne.
Ea a vorbit şi despre înfiinţarea RescEU, un instrument care va coagula capacităţi pentru intervenţie rapidă în cazul apariţiei unor dezastre naturale sau produse de om, ale căror efecte depăşesc capacitatea de răspuns a unui stat membru.
"De asemenea, Preşedinţia Română a Consiliului va face ultimii paşi procedurali pentru închiderea dosarului privind modificarea mecanismului de protecţie civilă. (...) Uniunea Europeană va avea la dispoziţie o rezervă constituită din avioane de stingere a incendiilor, pompe de apă de mare capacitate, spitale mobile şi echipe medicale de urgenţă, precum şi alte mijloace pentru a răspunde unor situaţii precum urgenţele medicale sau incidentele radiologice, nucleare, chimice şi biologice", a spus ministrul de Interne.
Carmen Dan a mulţumit Preşedinţiilor anterioare, reprezentanţilor Comisiei Europene şi tuturor statelor membre care "au făcut posibilă această reuşită". 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan