x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carte verde în loc de taxa auto

Carte verde în loc de taxa auto

06 Sep 2011   •   21:00

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat ieri ca intentioneaza ca de la jumatatea anului viitor sau inceputul anului 2013 sa elimine taxa auto de prima inmatriculare. "Am intentia de a introduce, probabil de la jumatatea anului viitor, daca e posibil, daca nu de la 1 ianuarie 2013, o carte verde care inseamna, ca si in alte state, ca in fiecare an trebuie sa te duci la RAR si sa verifici fumul, no­xele care ies din esapamentul masinii, iar daca nu corespund normelor nu mai circula pe drumurile publice, trebuie sa-ti repari masina. Si atunci plateste toata lumea, va fi o taxa foarte mica, evident, si atunci vom renunta la taxa de prima inmatriculare si toata lumea va avea acelasi statut, de "cel care polueaza plateste" si, din pacate, toate masinile, chiar daca sunt mai noi, polueaza", a afirmat ministrul Mediului.

×