x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cartel Alfa: Sindicatele se retrag din ANOFM, CNAS, CNPAS şi CES

Cartel Alfa: Sindicatele se retrag din ANOFM, CNAS, CNPAS şi CES

07 Mai 2010   •   00:00

Sindicatele îşi vor retrage reprezentanţii din consiliile de administraţie ale Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă, Casei de Pensii, Casei de Asigurări de Sănătate şi din CES, ceea ce va duce la blocarea activităţii acestor instituţii, a spus, azi, vicepreşedintele "Cartel Alfa", Romulus Niţă.

"Sindicatele fac parte din consiliile de administraţie ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casei Naţionale de Pensii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Consiliului Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, dar şi din Consiliul Economic şi Social, iar retragerea lor din aceste structuri va duce la blocara activităţii şi la imposibilitatea luării unor decizii", a declarat, vicepreşedintele "Cartel Alfa".

Niţă a mai spus că aceste instituţii nu vor putea lua decizii fără consiliul de administraţie, cu privire la repartizarea bugetului în teritoriu, la schimbarea organigramelor.

"Probabil că preşedinţii acestor instituţii vor lua decizii, dar sunt unele pe care nu le pot lua preşedinţii şi trebuie un acord al tuturor membrilor din consiliul de administraţie. Dar vor încălca legea, aşa cum au au mai făcut-o", a precizat Romulus Niţă.

Liderii celor cinci confederaţii sindicale au constituit, vineri, un comitet de criză, în urma măsurilor anunţate de preşedintele Traian Băsescu privind reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar şi şi-au retras reprezentanţii sindicali din toate organismele tripartite, ca o primă formă de protest, urmând să stabilească luni mitingurile şi greva.

Cele cinci confederaţii sindicale îi cer preşedintelui Traian Băsescu o întâlnire de urgenţă, înaintea finalizării unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), la care să participe şi premierul Emil Boc.

"Toate măsurile grave anunţate şi asumate de dumneavoastră în numele Guvernului, respectiv: scăderea veniturilor salariale în sistemul public cu 25%, tăierea masivă a subvenţiilor pentru agricultură, reducerea ajutoarelor sociale, reducerea cu 15% a pensiilor, pe fondul neanunţării unor măsuri eficiente pentru reducerea evaziunii fiscale, pentru combaterea corupţiei, a reducerii economiei gri, a relansării economice, precum şi eşuarea dialogului cu Guvernul României, demonstrează haos şi neputinţă", îi scriu preşedintelui Băsescu liderii celor cinci confederaţii sindicale.

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, vineri, la finalul discuţiilor liderilor celor cinci confederaţii sindicale, că printre măsurile comitetului de criză se numără solicitarea de urgenţă a unei întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu ca mediator al conflictelor sociale între Guvern şi sindicate, "constatând că există disfuncţionalităţi majore între Guvern şi sindicate".

"Măsurile propuse sunt măsuri foarte grave, care vor afecta mii de cetăţeni şi trebuie rediscutate şi reanalizate pentru a găsi alte soluţii mai bune", a spus Hossu.

Sindicaliştii au precizat că au decis să îşi retragă reprezentanţii din toate organismele tripartite ca o măsură de avertizare asupra modului în care se înţelege în România dialogul social.

Liderii sindicali au mai spus că nu au înţeles exact mesajul preşedintelui şi că acesta este interpretabil. Aceştia au precizat că preferă acţiuni de protest în cadrul legii sindicatelor, şi nu acţiuni anarhice în stradă.

Totodată, sindicaliştii au spus că vor decide luni calendarul protestelor, care va cuprinde mitinguri şi greve generale. Potrivit acestora, orrganizarea unui miting săptămâna viitoare nu ar fi posibilă din cauza timpului prea scurt.

×
Subiecte în articol: observator