Castelul Peleş, între simbol naţional şi bătaie de joc

13:49 • Cu foarte puţină vreme în urmă am făcut un tur în jurul zonei montane centrale a ţării. Eram însoţit de o familie venită din Italia, şi am ales traseul în aşa fel încît să schimb impresia oaspeţilor, şocaţi de nelegiuirile pe care unii dintre compatrioţii noştri le comit în serie în ţara lor

Cu foarte puţină vreme în urmă am făcut un tur în jurul zonei montane centrale a ţării. Eram însoţit de o familie venită din Italia, şi am ales traseul în aşa fel încît să schimb impresia oaspeţilor, şocaţi de nelegiuirile pe care unii dintre compatrioţii noştri le comit în serie în ţara lor

ŞACALII PREŢURILOR. Am ales un traseu prin Târgovişte, Câmpulung Muşcel, Rucăr,  Cheile Grădiştei, Moeciu, Bran, Rîşnov şi Predeal. Zone superbe, peisaje de o frumuseţe rară. Drumuri sub orice critică, gropi, căruţe, cîini morţi pe şosea, accidente rutiere. În schimb pensiuni la tot pasul, în care nu calcă nimeni, deşi este mijlocul verii. Am căutat să găsesc o explicaţie la unul din popasuri. Am găsit-o studiind lista de preţuri la cazare şi meniul. Deşi cu afacerile ajunse în pragul falimentului,  proprietari ţin cu dinţii de preţ, iar la unele dintre locaţii ar trebui să rămînă fără autorizaţia de funcţionare pentru multe neajunsuri.

 MANELE TURSITICE. Numărul celor care vin la munte e în continuă scădere, agroturismnul e la pămînt. Proliferează turismul de sfîrşit de săptămînă, cel plin de gălăgie, manele  şi tone de gunoaie lăsate în urmă. Staţiunile de pe Valea Prahovei sunt aproape pustii,sărăcăciose, gălăgioase, pline de gunoaie şi extrem de poluate, datorită interminabilelor reparaţii la carosabil. Pe drumul, şi aşa strîmtat datorită diverselor lucrări, zeci de şandramale, cu aşa zisele suveniruri româneşti, produse  de chinezi şi vîndute ca fiind produse autentice. La unul dintre acestea, la intrarea dinspre Predeal în Azuga s-a întîmplat groaznicul accident în care au pierit oameni , iar tarabele au fost rase de au autocar venit cu prea mare vireză.

INSPIRAŢIE PROASTĂ. Am încercat să schimb această imagine de tarabă, ridicată la rang de lege în faţa castelului BraN, dar şi pe DN 1, ducîndu-mi oaspeţii la Castelul Peleş, perla coroanei de la Valea Prahovei. Prost inspirat am fost.Nici nu apucasem să parcăm maşina şi un paznic a venit să ne ceară banii pentru parcare.10 lei, fără chitanţă, fără nimic, avertizîndu-ne că avem de urcat vreo 400 de metri pînă la castel. Pe taluzurile pîrîului ce curge prin curte sute de sticle de plastic aruncate pe maluri, crengi şi copaci putreziţi parcă din timpuri imemoriale lasă impresia unui loc al nimănui, total neîngrijit.Dacă noi nu am putut urca cu maşina, alţii au făcut-o, erau micii intreprinzători, cu numere de Prahova şi din zonele din maghiarime, care aveau maşinile aliniate la umbă pe aleile parcului.

PLACAJE LA FERESTRE. În timp ce oaspeţii admirau frumuseţea locului, pe un pod de piatră a apărut, iarăşi, hodoşenia tarabelor negustorilor, cu aceleaşi lucruri de prost gust şi preţuri mari. Am urcat spre castelul Pelişor, retrocedat lui Mihai cu puţină vreme în urmă, unde nu am putut să intrăm şi am ajuns să admirăm castelul Peleş. Şoc total, faţa ce se deschidea în toată splendoarea ei spre parc, părea a unui case mari, părăsite. La etaj toate ferestrele erau acoperite cu placaje mari, decojite de ploaie şi zăpadă, stîrnind fiori de groază.

O CĂRUŢĂ DE BANI. Frumoasele grupuri statuare de pe lîngă castel sunt înnegrite de vreme, arătînd că nimeni nu s-a mai preocupat de curăţirea lor de ani buni. Unele sunt fară cîte o mînă, altele au altceva lipsă. Nu îţi vine să crezi ce vezi. Parcul e plin de vizitatori, majoritatea străini, aduşi cu autocarele. Fotografiază şi filmează, suprinşi de extraordinara frumuseţe a zonei, şi se îndreaptă spre casele de bilete.  În sfîrşit, după o lungă aşteptare, aceasta  se deschide, plăteşti 15 lei şi intri.Dacă vrei să fotografiezi sau să filmezi mai dai 50 lei, iar dacă vrei să vizitezi şi etajul, încă 50!

VEZI ŞI FUGI. Comentariile ghidului sunt parcă neuzite, deşi turiştii păşesc în locuri încărcate de istorie  nimeni nu prea pare dispus să zăbovească mult acolo. Atmosfera e neospitalieră, aerul închis, miroase a mucegai, mai ales în Salonul Turcesc. Nu ştii cum să ieşi mai repede. Ajunşi afară am încercat să aflăm cauza nepăsării celor puşi să se ocupe de bunul mers al lucrurilor. Sub protecţia anonimatului, unul dintre angajaţi ne-a mărturisit că sunt aproape zilnic 4000 de turişti, deci încasări pentru a se face cît de cît ceva reparaţii ar fi. Dar nu există procupare în acest sens.

RĂMAŞI FĂRĂ VOCE. Supraveghetorii au salarii de mizerie, de 670 lei, iar mult promisele bonuri de masă, care s-au dat doar 3 luni, cu multă vreme în urmă, nu au rămas decît o himeră. Unii dintre angajaţi, datorită aerului închis au astm sau ciuperci pe mîini, urticare. Nimeni nu îi ajută. Din acest motiv, din cei 12 ghizi ai muzeului, nu mai puţin de 5 au plecat recent. Programul de  lucru de vară, de marţi pînă duminică, deşi pare relaxat, e totuşi greu. Ei au cerut acordarea unei zile libere, deoarece răguşeşc de atîta vorbit şi îşi pierd în unele zile vocea. Nu au obţinut acest lucru, au fost îndemnaţi să îşi ia concediu medical.

OAMENI NECĂJIŢI. Cei 120 de oameni din Peleş au încercat să se organizeze într-un sindicat care să le apere interesele. Directoarea Rodica Rotărescu  a afirmat că în Regulamentul de Ordine Interioară nu este prevăzut acest lucru. Majoritatea dintre angajaţi locuiesc în Comarnic, de unde fac naveta la Peleş. Costul transportului, şase lei zilnic. Oamenii sunt necăjiţi rău, dar nu au ce face. La fel am fost şi noi atunci cînd am părasit Castelul Peleş avînd gustul amar că, deseori, chiar ne merităm soarta bătîndu-ne singuri joc de obiective cu care am putea scoate  frumos şi elegat capul în lume.