x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Drulă anunță că în două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice

Cătălin Drulă anunță că în două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice

30 Iul 2021   •   11:53
Cătălin Drulă anunță că în două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat vineri că în cel mult două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice, moderne.

„În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17 și eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri. Iar discutăm de finanțare și mă voi lupta să avem acești bani, în special din fonduri europene. 37 de trenuri, rame electrice, moderne, cu aproximativ 350 de locuri, tocmai și-au cumpărat recent astfel de rame sistemul feroviar din Italia și din alte părți”, a spus Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, aceasta este parte din „soluția de viitor” și nu cârpeala care se face de zeci de ani, în care sunt reparate locomotive vechi de 40 de ani.

„Consecința subfinanțării cronice din ultimii ani nu este de ieri sau de azi sau din ultimele trei luni sau din ultimele 6 luni, ci de 30 de ani de zile și nu mă feresc să spun asta și am tot spus-o. Ceea ce trebuie noi să facem este să scoatem acest sistem din groapa în care a fost aruncat. Asta nu se poate face din gesturi sau din vorbe, ci cu capitalizare masivă a acestor companii și cu bani de investiții. Nu există eficientizare fără investiții. Eu sunt un liberal și asta este o parte din doctrina liberală. Nu există eficientizare doar din gesturi. A eficientiza costă, fie că e vorba să investești în echipamente care să înlocuiască oameni, fie că e vorba efectiv de capital de lucru: trenuri noi, șine noi ca să fiu specific”, a mai spus ministrul Transporturilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cătălin Drulă