x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Voicu: Resping autenticitatea stenogramelor, au fost făcute decupaje şi adăugiri

Cătălin Voicu: Resping autenticitatea stenogramelor, au fost făcute decupaje şi adăugiri

19 Mar 2010   •   00:00

Cătălin Voicu a declarat, vineri, la Realitatea TV, că respinge autenticitatea stenogramelor apărute în presă, susţinând că, în mod sigur, au fost făcute "decupaje şi adăugiri", dar a recunoscut conţinutul unora dintre discuţii.

"Resping autenticitatea acestor stenograme. Au fost făcute, cu siguranţă, decupaje şi adăugiri în aceste stenograme", a declarat Voicu.

El a spus despre conţinutul stenogramelor apărute în presă că este vorba despre "discuţii politice", între colegi de partid, prin care fiecare încerca "să-şi crească cota de influenţă" . "Dacă eu afirmam ceva, asta nu înseamnă că şi puteam să fac ceva", a mai spus Voicu.

De asemenea, senatorul PSD a susţinut că îi cunoaşte de mai mulţi ani pe judecătorul Florin Costiniu de la Curtea Supremă, soţul Vioricăi Costiniu, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, şi pe judecătorul Cristian Jipa.

"Nu înseamnă că, dacă mă întâlnesc cu ei, făceam ceva", a adăugat Voicu.

În ceea ce priveşte discuţia pe care a avut-o cu omul de afaceri Costel Căşuneanu, senatorul PSD a susţinut că acesta îi ceruse o "opinie juridică" şi atunci la "cel mai bun specialist în civil (Florin Costiniu - n.r.)".

"O opinie nu înseamnă să intervii la un magistrat. Dosarul domnului Căşunenu nu era la Costiniu la secţie. Nu am primit niciodată nimic de la domnul Căşuneanu. Dacă aveam ceva de luat, nu-i ceream pe telefon", a mai spus Cătălin Voicu.

El a precizat că Florin Costiniu i-a fost atât profesor, cât şi şef la un moment dat.

"Viaţa va demonstra şi voi avea puterea să fac o expertiză tehnică şi vă veţi convinge că în acele interceptări care sunt livrate acum presei, deşi urmărirea penală e secretă şi n-ar fi trebuit să se întâmple, vă veţi convinge că nu sunt autentice sau au foarte multe modificări. Pentru că eu ştiu ce-am vorbit. (...) Foarte multe «da»-uri nu-mi aparţin", a declarat Cătălin Voicu.

Senatorul PSD a susţinut, de asemenea, că Alexandru Mazăre i-a rugat pe el şi pe judecătorul Cristian Jipa să se intereseze de "o anumită lucrare", respectiv când are termen într-un proces.

De asemenea, Cătălin Voicu a declarat că niciodată nu l-a ajutat "cu absolut nimic" pe liberalul Ludovic Orban, ci doar i-a dat "un sfat telefonic", la momentul accidentului în care acesta a fost implicat, respectiv să nu demisioneze din funcţia de ministru.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator