x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cătălin Voicu s-a autosuspendat din PSD

Cătălin Voicu s-a autosuspendat din PSD

22 Mar 2010   •   00:00

Senatorul Cătălin Voicu s-a autosuspendat din PSD, iar România are alte probleme decât cazul său, al cărui dosar ar trebui să meargă în instanţă, a declarat preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie.



"Cătălin Voicu nu mai are legătură cu PSD, pentru că s-a autospsendat. Dacă s-a luat această decizie, nu mai discutăm altă variantă", a declarat Vanghelie, înaintea reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD.

El a precizat că nu se delimitează de prieteni şi crede că "Voicu nu este vinovat".

"Discutăm despre cazul Cătălin Voicu, dar nu discutăm despre ceea ce se întâmplă în România, de cât este kilometrul de asfalt făcut de Radu Berceanu, de problemele pe care le fac băieţii ăştia", a declarat liderul PSD Bucureşti, citat de Agerpres.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Topliţa, că a cerut organizaţiei de Bucureşti să îl suspende din partid pe senatorul Cătălin Voicu, pe perioada cât este cercetat.

Ponta a afirmat că CSM trebuie să ancheteze cazul lui Voicu şi să ia măsurile de rigoare, afirmând că faptul că încă procesele se judecă la televizor este un semnal prost pentru justiţia din România şi denotă modul în care politicul influenţează justiţia românească.

"Dacă stenogramele sunt adevărate, eu mă despart total de acest mod de a gândi şi de face politică", a spus Ponta.

×
Subiecte în articol: observator