x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Catastrofa la MAI - nepotism, coruptie şi "branconieri” cu Igaş. Jos cascheta! Sus mâinile, chestorilor Dascălu şi Popa!

Catastrofa la MAI - nepotism, coruptie şi "branconieri” cu Igaş. Jos cascheta! Sus mâinile, chestorilor Dascălu şi Popa!

14 Mar 2012   •   13:21
Catastrofa la MAI - nepotism, coruptie şi "branconieri” cu Igaş. Jos cascheta! Sus mâinile, chestorilor Dascălu şi Popa!

Senatorul Valer Marian, vicepresedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruptiei si petitii din Senatul Romaniei, a facut in cadrul unei declaratii de presa "o radiografie' a coruptiei si nepotismelor din Ministerul de Interne.

"In sfanta zi de duminica, in vreme ce o mare parte a supusilor sai isi alinau suferintele inchinandu-se Celui de Sus in bisericile patriei, presedintele Traian Basescu a lansat propunerea geniala ca sa fie scosi din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) politistii si jandarmii "luati de pe strada', fara sa aiba o scoala in care sa se specializeze. Confirmand inca o data vigilenta sa dedublata, seful statului a dat vina pentru starea catastrofala din MAI pe "angajarea fara selectie in 2006 - 2007 a mii de politisti', propunand ca in urmatoarea sedinta a CSAT sa se discute indepartarea din structurile MAI a "neavenitilor'.

Adevar grait-a Traian Basescu cand a spus ca in perioada 2006 - 2007 s-au facut mii de angajari neavenite in MAI, inclusiv in DGIPI (serviciul secret al MAI, care a depasit numeric MI5 din Marea Britanie). Dar a uitat ca in perioada respectiva era "presedintele jucator' al Romaniei si seful CSAT. Si mai uita ca, in cursul anului 2006 si in primele trei luni ale anului 2007, ministrul Administratiei si Internelor era un apropiat de-al sau, Vasile Blaga (secretarul general al PDL si seful campaniilor sale electorale).

Adevar grait-a Traian Basescu si cand a spus ca in MAI au fost angajati politisti si jandarmi "luati de pe strada'. Dar a uitat ca, in septembrie 2010, dupa ce a fost colindat de mii de politisti pe strada, pana la Palatul Cotroceni (unde i-au aruncat caschetele in curte, scandand "Iesi afara, javra ordinara!'), a impus laudativ la cel mai inalt nivel al MAI, respectiv in functia de ministru, pe un "un tanar jurist ce stie legea', despre care s-a aflat in scurt timp ca si-a luat bacalaureatul cu dificultate, la varsta de 24 de ani (dupa multa corigentie si o repetentie), si a absolvit o facultate contestata de drept la varsta de 35 de ani, la fara frecventa si cu o medie submediocra (6,25). Si care avea expertiza cea mai aprofundata in bisnita cu valuta si cu tigari pe strada (in piata din Pecica, in vama Nadlac si in fata hotelului Astoria din Arad). Este vorba de (pana recent) ministrul Traian Igas, care a avut un singur atu: sustinerea sponsorilor de la Arad ai presedintelui Basescu (finul primar Gheorghe Falca, socrul ex-vicepremier si ex-ministru Gheorghe Seculici si patronul fiscal al Romaniei, Sorin Blejnar). Un ministru caruia nu i-a trebuit decat un an si un trimestru ca sa "branconeze" MAI mai "impetuos' ca nicicand in istoria acestui minister.

Adevar grait-a Traian Basescu si cand a spus ca mii de politisti au fost angajati "fara selectie'. Numai ca acest lucru s-a realizat in mandatele sale prezidentiale incepand cu actualul sef al Politiei Romane, chestorul sef Liviu Popa, care s-a remarcat indeosebi prin limbajul sau de strada, dupa ce i-a etichetat "betivi nenorociti' pe politisti si "ciocoflenderi" pe ziaristi. Desi s-a dat "un ardelean corect si cinstit', acest Popa a fost promovat in toata cariera sa de politist pe baza de nepotism. Toata cariera sa se datoreaza imprejurarii fericite ca este nepotul unchiului Vasile. Mai exact, a avut norocul ca este nepot de vara primara al fostului ministru de Interne, Vasile Blaga. Liviu Popa a absolvit Academia de Politie din Bucuresti, Facultatea de Drept, in 1995, cu o medie mediocra, si si-a inceput cariera ca ofiter de politie economica in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor (judetul sau de bastina si al unchiului Vasile), dar nu s-a remarcat cu nimic deosebit.

In perioada 2003 - 2005 a activat ca ofiter de politie judiciara in cadrul Serviciului teritorial Oradea al DNA, unde a fost angajat gratie relatiei de amicitie dintre unchiul Vasile si fostul procuror sef Ioan Moldovan, acestia fiind colegi de partid (FSN), de Parlament (amandoi fiind alesi in Camera Deputatilor) si de guvernare (Blaga, ca prefect al judetului Bihor,

Moldovan, ca ministru al Tineretului) in perioada 1990 - 1992. Popa nu s-a remarcat nici la DNA prin ceva deosebit. La inceputul anului 2005, dupa ce unchiul Vasile a devenit ministru al Administratiei si Internelor in guvernul Tariceanu I, nepotul Liviu a fost promovat peste noapte seful Inspectoratului de Politie al Judetului Bihor. In octombrie 2009, la cateva saptamani dupa ce unchiul Vasile a redevenit ministru de Interne, in guvernul Boc II, nepotul Liviu a fost uns sef al Directiei Generale Anticoruptie (DGA) din MAI.Si in fine, in anul de gratie 2010, unchiul Vasile l-a (supra)inaltat pe nepotul Liviu in functia de sef al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), in care s-a remarcat printr-un limbaj bulevardier, printr-un management defectuos si prin lipsa de autoritate si de competenta profesionala. Chestorul Liviu Popa a recunoscut, intr-o conferinta de presa ca este nepotul lui Vasile Blaga, dar a negat ca si-ar datora cariera acestuia, motivand ca s-au cunoscut tarziu.

Seful Politiei Romane nu este insa singurul exemplu de parvenire pe baza de nepotism in MAI. Unchiul Vasile a fost net depasit la acest capitol de succesorul sau Igas. Asa cum am mai aratat in alte declaratii sau interpelari, impetuosul ministru Igas a promovat, pe criterii clientelare, o suita de cadre de nadejde din judetul natal (Arad) la nivelul cel mai inalt al MAI. Astfel, prim - adjunct al sau si sef al Departamentului de Ordine Publica, cu rang de secretar de stat, l-a promovat pe chestorul Ioan Dascalu, absolvent al Facultatii de Hidrotehnica, nu al Scolii de ofiteri de politie, cum cere acum seful statului. Acest Dascalu n-a facut fata ca sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Arad, suferind de autism, dar a fost propulsat la Bucuresti de presedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, caruia sotia sa i-a fost secretara fidela mai multi ani (pana ce a promovat-o si pe ea director la Bucuresti, la SC Termoelectrica SA) si de primarul Gheorghe Falca, cu care a fost coleg de generatie la Institutul Politehnic din Timisoara. Culmea tupeului, dupa ce l-a facut sef al structurilor de forta din MAI pe un inginer hidrotehnic esuat, ex-ministrul Igas ingaima mai ieri ca "nu-i tot una ca un inginer sa ajunga sef de cercetari penale la politie'.

Tot ex-ministrul Igas l-a uns loctiitor al sefului Politiei Romane pe chestorul Alexandru Tanco, fost sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Arad in perioada 2008 - 2010, care este acuzat de fostii subalterni de multe abuzuri si de acte de coruptie. Initial acest Tanco a fost promovat la Arad de la Bistrita -Nasaud, la rugamintea protectorului sau portocaliu Ioan Oltean, deputat si secretar general al PDL, care a urmarit sa-i asigure astfel o rampa de lansare spre Bucuresti.

Ministrul branconier l-a tras in functia de sef al serviciului secret al MAI (DGIPI) pe comisarul sef Cristian Gheorghe Latcau, care, dupa ce a absolvit (si el) liceul cu dificultate, "s-a remarcat' ca sergent nesatisfacator intr-o unitate a Ministerului Apararii Nationale din Zalau si apoi ca sofer zelos la Inspectoratul de Politie al Judetului Salaj, in care a fost facut ofiter la "apelul bocancilor', fara a avea studiile superioare "impetuos' necesare. Promovat pana in functia de sef al Serviciului de Combatere a crimei Organizate, in care a avut 7 - 8 subalterni, dar nu a avut nici un rezultat notabil, remarcandu-se doar prin activitati profitabile de camatarie si de protectie a interlopilor din Zalau care se ocupau cu traficul de valuta, tigari, masini si persoane, lui Latcau i-a fost respinsa, in primavara anului 2010, de catre ex-ministrul Vasile Blaga cererea de a fi numit sef al SIPI Salaj, dar, in toamna aceluiasi an, a fost uns sef national al DGIPI de catre ex-ministrul Traian Igas. Unicul criteriu de promovare al lui Igas a fost amicitia din copilarie cu acest Latcau, tatii lor fiind originari din aceeasi localitate (Badon, judetul Salaj) si servind ca subofiteri in militia ceausista (unul ca sef de post, celalalt ca ajutor de sef de post).

Ministrul atat de adorat de presedintelui Basescu a mai promovat o pleiada de "somitati profesionale' din judetul Arad. Loctiitor al sefului DGIPI l-a numit pe comisarul sef Adrian Jurca, absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport (adica a trei facultati concomitente), anterior sef de birou la SIPI Arad. Sefi ai serviciilor de filaj si de interceptari din DGIPI i-a numit pe comisarii sefi Pavel Halmagean si Stefan Moldovan, fosti plutonieri de militie inainte de 1989, facuti ofiteri la "apelul bocancilor' dupa 1990, cand au activat in Politia Arad. In functia de sef al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) nu a gasit pe cineva mai bun decat pe fostul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad, Marcel Lucaciu, caruia intamplator i-a fost nas. Iar in fruntea Centrului Cultural al MAI, in locul chestorului Gheorghe Turda, cunoscutul si apreciatul rapsod popular, titrat artist al poporului, a pus o politista de strada din Arad, subcomisarul Adina Mihailescu. Dar nu numai ex-ministrul Traian Igas a promovat incompetenta la cel mai inalt nivel al MAI, ci si ex-ministresa Elena Udrea, care l-a impins in functia de sef al Inspectoratului National al Jandarmeriei Romane pe colonelul Angelica Costel Gavrila, care avea marele merit ca era sotul unei verisoare de-a sa din Buzau.

Cert este ca, daca presedintele Traian Basescu, in calitate de sef al CSAT, si noul ministru al Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, vor sa declanseze curatenia in MAI si in Politie, trebuie sa inceapa cu demiterea chestorilor sefi Ioan Dascalu si Liviu Popa, care sunt principalii vinovati morali pentru atentatul sangeros comis recent de un subaltern de-al lor in plina zi, in inima capitalei.'

×