Valoarea totală a contribuţiilor depuse de competitorii electorali pentru finanţarea campaniei la alegerile prezidenţiale din data de 10 noiembrie este de 70.258.904,02 lei, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă.
Potrivit unui comunicat al AEP, din această sumă, 69.679.729,11 lei reprezintă totalul contribuţiilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, iar 579.174,91 lei - valoarea totală a contribuţiilor electorale ale candidaţilor independenţi.
Astfel, Klaus Iohannis (PNL) a depus contribuţii electorale în valoare totală de 18.000.000 lei, Viorica Dăncilă (PSD) - 18.210.500 lei, iar Dan Barna (USR PLUS) - 7.449.531,31 lei.
Mircea Diaconu (Alianţa UN OM) a depus o contribuţie totală de 16.294.924,80 lei, Theodor Paleologu (PMP) - 7.068.975 lei, Kelemen Hunor (UDMR) - 445.000 lei, Ramona-Ioana Bruynseels (Partidul Puterii Umaniste) - 803.398 lei, Alexandru Cumpănaşu (independent) - 559.174,91 lei, Viorel Cataramă (Dreapta Liberală) - 1.300.000 lei, Bogdan Stanoevici (independent) - 20.000 lei, Cătălin Ivan (Alternativa pentru Demnitate Naţională) - 14.400 lei, Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc) - 8.000 lei, Sebastian Popescu (Partidul Noua Românie) - 0 lei, John-Ion Banu (Partidul Naţiunea Română) - 85.000 lei.
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că au dreptul la rambursarea cheltuielilor electorale doar competitorii electorali care au obţinut minimum 3% din totalul voturilor valabil exprimate, şi anume: Kelemen Hunor (UDMR), Klaus Iohannis (PNL), Theodor Paleologu (PMP), Viorica Dăncilă (PSD), Mircea Diaconu (Alianţa UN OM), Dan Barna (USR PLUS).