x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mii de anvelope second-hand, de fapt deșeuri, descoperite în vulcanizările din Capitală

Mii de anvelope second-hand, de fapt deșeuri, descoperite în vulcanizările din Capitală

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2023   •   22:32
Mii de anvelope second-hand, de fapt deșeuri, descoperite în vulcanizările din Capitală
Sursa foto: Unsplash

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au descoperit în urma unor controale efectuate în vulcanizările din Capitală 4.200 de anvelope second-hand, care erau de fapt deșeuri. Au fost date amenzi de 22.500 de lei.

Potrivit Gărzii Naționale de Mediu, la punctele de trecere a frontierei, comisarii interzic zilnic intrarea în ţară a zeci de transporturi ilegale, încărcate cu multe sute de tone de deşeuri disimulate, dar sunt situații în care acestea reuşesc să pătrundă în ţară, însoţite de documente/certificate care le atestă ca bunuri second hand.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sesizat Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu cu privire la 4.200 de aşa zise anvelope second hand, introduse în ţară, care nu îndeplineau condiţiile de conformitate, fiind în fapt deşeuri. Ca urmare, comisarii au verificat 21 de vulcanizări din Capitală, pentru a identifica aspectele sesizate.

În urma acţiunii, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22.500 lei şi s-a înaintat o sesizare penală pentru săvârşirea unor infracțiuni privind regimul deșeurilor. Totodată, întreaga cantitate a fost indisponibilizată şi eliminată ca deşeu printr-un operator autorizat.

„Această acţiune este un bun prilej să constatăm consecinţele vulnerabilităţilor legislative în domeniul bunurilor folosite şi să reamintim necesitatea adaptării legii la provocările vremii. Vorbim despre modificarea cadrului legal, în sensul reglementarii clare a comerţului cu produse SH, astfel încât să evităm ca în ţara noastră, în loc de bunuri folosite, să fie importate de fapt, deşeuri mascate”, a declarat Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: anvelope deşeuri second-hand