Cercetările efectuate sâmbătă la locuinţa lui Gheorghe Dincă au vizat în principal stabilirea prezenţei în acel loc a Luizei Melencu, adolescenta dispărută în luna aprilie, a anunţat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.
"Cercetarea la faţa locului (...) a vizat în special fixarea prezenţei Luizei la domiciliul inculpatului. Cu ocazia cercetării criminalistice au fost ridicate trei urme biologice, a fost efectuată o conducere în teren şi (...) o activitate efectuată de către poliţie, de căutare", a declarat Mihaela Porime la Caracal.
Întrebată când vor fi gata testele ADN pentru Luiza Melencu, reprezentanta DNA a răspuns că "urmează ca specialiştii să efectueze aceste teste".
Referitor la cele trei telefoane găsite în locuinţa lui Gheorghe Dincă, Mihaela Porime a precizat că s-a dispus o expertiză informatică.
"Inculpatul a recunoscut faptele de fiecare dată şi chiar la ultima audiere a dat noi indicii. (...) Noi analizăm orice pistă posibilă", a mai spus purtătorul de cuvânt al DIICOT.
Sâmbătă dimineaţă, DIICOT a anunţat că din analizele de laborator ale probelor efectuate până în prezent de INML în cazul de la Caracal a rezultat profilul genetic al unei singure persoane - Alexandra Mihaela Măceşanu, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor fetei.
"DIICOT continuă activităţile începute în ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe a locuinţei inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează urmărirea penală, poliţişti specializaţi în cercetarea infracţiunii de omor, criminalişti şi poliţişti din cadrul structurii specializate a IGPR - DCCO. Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv Măceşanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei", se arată într-un comunicat al DIICOT, transmis AGERPRES.
Gheorghe Dincă a recunoscut, la audieri, că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, şi ulterior i-a incinerat corpul.
De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, însă anchetatorii nu au reuşit să afle de la el unde i-a aruncat corpul.