Judecatoria Veszprem a pronuntat vineri sentintele in dosarul de ultraj, in urma caruia a rezultat decesul handbalistului roman Marian Cozma si ranirea handbalistilor Ivan Pesici si Zarko Sesum in noaptea de 8 februarie 2009 in localul Patriota din Veszprem.
Un numar de 25 de persoane au fost puse sub acuzare, iar pedepsele pronuntate au variat intre opt luni si trei ani si jumatate. Asa cum era de asteptat, Raffael Sandor a primit cea mai severa pedeapsa: trei ani si jumatate cu executare, Nemeth Gyozo - 3 ani si patru luni, Ivan Sztojka - 3 ani, Pal Gabor – 2 ani si 6 luni, Bihari Csaba - 2 ani. Pedepsele sub un an si 6 luni au fost dictate cu suspendare. Suma totala pe care trebuie sa o achite inculpatii pentru cheltuielile de judecata se ridica la peste 25 de milioane de forinti. Deciziile nu sunt definitive, iar procurorii au anuntat deja ca vor face recurs pentru a obtine pedepse mai aspre. Avocatii inculpatilor au solicitat ca recursul sa fie judecat cat mai departe de orasul Veszprem.
In motivarea sentintei care a durat aproape patru ore, judecatoarea Gremsperger Andrea a precizat: 'Din probele de la dosar rezulta ca intalnirea grupului la Enying nu a fost una spontana, ci a avut drept scop razbunarea unui conflict izbucnit anterior la Szekesfehervar. Din depozitiile martorilor rezulta ca acest grup a creat panica la descinderea in localul din Veszprem. Mai multe persoane au parasit localul de frica'. Judecatoarea a avut o scurta pauza in timpul motivarii sentintei, moment in care mai multi inculpati neinteresati de discurs au solicitat si au primit dreptul de a parasi sala de judecata, printre ei aflandu-se si Ivan Sztojka. 'Imaginile video dovedesc ca descinderea grupului a fost demonstrativa, nu doar prin numarul mare de persoane, ci mai ales prin atitudinea lor. In determinarea sentintelor am luat in considerare care dintre membrii bandei a fost in local in timpul altercatiei, cine s-a implicat direct in altercatie si cine a parasit localul inainte de izbucnirea ei. S-au dictat pedepse mai dure pentru acele persoane care l-au vanat pe handbalistul Uros Vilovski. De asemenea, am luat in calcul ca circumstante agravante faptul ca invinuitii erau sub influenta alcoolului, a drogurilor si erau inarmati cu arme albe. De altfel, din grupul de 25 de persoane, unul singur avea cazierul curat pana la evenimentele din acea noapte. In dictarea sentintei, am considerat ca unele pedepse solicitate de procurori sunt exagerate si am luat in calcul si perioada in care au stat invinuitii in inchisoare sau in arest la domiciliu', a adaugat judecatoarea Gremsperger Andrea. (deak.istvan@jurnalul.ro)