x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Mihailesti - Trei directori, acuzati de ucidere din culpa

Cazul Mihailesti - Trei directori, acuzati de ucidere din culpa

01 Oct 2004   •   00:00

Fostul director general al Doljchim, Ion Gherghe, dar si cei doi patroni ai firmelor transportatoare (Neytransport si Mihtranscom), Mihai Guna, respectiv Ionut Neagoe, se fac vinovati de comiterea infractiunilor de ucidere din culpa, vatamare corporala grava din culpa si distrugere din culpa.

CRISTIAN VASILCOIU

Aceasta este concluzia procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie care au finalizat rechizitoriul in cazul carnajului de la Mihailesti-Buzau. Dosarul va fi solutionat, in prima instanta, de Judecatoria Buzau.

DAUNE. Totodata, mai mult de 40 de persoane, dar si firme private ori societati de stat s-au constituit parte civila in acest dosar si cer persoanelor trimise in judecata daune de cateva miliarde de lei. 16 persoane si-au pierdut viata, iar altele au fost grav ranite, in vara acestui an, in urma exploziei unui autocamion incarcat cu azotat de amoniu. Autocamionul, ce fusese incarcat la Doljchim si se indrepta catre Piatra-Neamt, s-a defectat in apropierea localitatii Mihailesti-Buzau, luand foc. Pompierii, politistii si localnicii care incercau sa stinga focul, dar si doi ziaristi prezenti la fata locului si-au pierdut viata in urma deflagratiei.

INCULPAT. Fostul director de la Doljchim, Ionel Gherghe, si ceilalti doi acuzati ar putea plati daune de cateva miliarde

×
Subiecte în articol: observator