Carmen Bejan, o studenta la o facultate de medicina din Romania, care a ucis si transat un barbat, da in judecata autoritatile romane pentru ca nu i-au permis sa-si satisfaca pofetele de femeie insarcinata si pe care le acuza de moartea fetitei sale, nascuta cu multiple malformatii, isi incep jurnalistii de la Daily Mail articolul.
Carmen Bejan a ramas insarcinata anul trecut, in urma relatiei avute cu un barbat inchis pentru trafic de droguri. Ea a nascut fetita cu multiple malformatii, care a murit la scurt timp dupa nastere, continua publicatia britanica.
Femeia, condamnata la 20 de ani de inchisoare, sustine ca nu a primit ingrijiri corespunzatoare, acest fapt ducand la moartea fetitei.
Avocatii tinerei in varsta de 23 de ani sustin ca malformatiile au aparut in urma stresului si a imposibilitatii tinerei de a-si satisface poftele de femeie insarcinata.
In luna martie, Carmen Bejan a vorbit despre "tortura" pe care trebuie s-o suporte atunci cand se trezeste cu pofte de tot felul: de la banane, pana la paine prajita si branza. Pofte pe care nu si le-a putut satidface in inchisoare.
"Poftele pe care le are o femeie gravida sunt un semnal pe care ea il primeste de la propriul corp. Aceste pofte iti spun ca bebelusul are nevoie de minerale si vitamine. Prin negarea interzicerea accesului la aceste alimente, autoritatile m-au torturat psihic. Nu pot sa primesc alimentele la care poftesc decat atunci cand familia mea vine in vizita. Ce imi face si mai rau este faptul ca as putea sa-mi pierd copilul din cauza acestor pofte nesatisfacute. Insa nimanui nu-i pasa", declara atunci fosta studenta.
Copilul a fost conceput in timpul unei vizite intime permisa de legea din Romania, scriu jurnalistii britanici. Carmen Bejan s-a casatorit in 11 aprilie, in Penitenciarul Arad, cu fostul detinut Claudiu Satran, tatal copilului.
"A facut opt ultasunete si de fiecare data i s-a spus ca totul este in regula. Nu cred ca se uitau la imaginea bebelusului asa cum trebuie. Prima data au zis ca o sa fie baiat, apoi fetita. Totul a fost tratat cu superficialitate. Cum este posibil ca ei sa fi vazut ca fetita era bine si ea sa se nasca fara maini?", a declarat Claudiu, potrivit Daily Mail.
Jurnalistii britanici citeaza si declaratia medicului de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Arad, unde Carmen isi executa condamnarea. Medicul a afirmat ca malformatiile au aparut pe fondul stresului si ca o ancheta a fost deschisa in acest caz.
La Spitalul Judetean Arad, Carmen Bejan a fost consultata de sase medici care nu au depistat probleme
O ancheta medicala a fost inceputa, ieri, la Spitalul Judetean Arad, unde Carmen Bejan, fosta studenta la Medicina condamnata pentru omor, a fost consultata de sase medici diferiti pe timpul sarcinii, care nu a fost considerata una cu risc de catre specialistii unitatii.
Potrivit directorului medical al SJ Arad, Adrian Viner, care este purtatorul de cuvant al unitatii, Carmen Bejan a fost consultata de sapte ori la Sectia de obstetrica-ginecologie pe timpul sarcinii, beneficiind de sase ecografii, la care medicii nu au depistat probleme.
"Sarcina a fost urmarita cu regularitate in ambulatoriul de obstetrica-ginecologie. S-au facut sase ecografii si sapte consultatii clinice, ultima evaluare fiind facuta in 24 aprilie. S-a urmarit viabilitatea sarcinii si dimensiunile fatului. Este in curs de investigare cazul, vorbim cu toti medicii. Sarcina nu a fost identificata ca una cu risc", a declarat Viner, potrivit Mediafax.
La randul sau, seful Sectiei de obstetrica-ginecologie, dr. Gheorghe Furau, a declarat ca toate consultatiile au fost "de rutina, nu de mare performanta, fiind in regim de ambulator". "Aceste malformatii puteau fi depistate la o serie de investigatii, precum cea de toxoplasmoza, dar care nu intra in protocol", a spus Furau.
Administratiei Nationale a Penitenciarelor sustine ca fosta studenta la Medicina Carmen Bejan a beneficiat, pe durata sarcinii de toata asistenta medicala necesara, fiind supravegheata atat de medici din spitalele penitenciar cat si de specialisti de la spitalele publice si fiindu-i facute opt ecografii.
"Pe perioada sarcinii, au fost respectate toate procedurile specifice, persoana in cauza fiind supravegheata si investigata medical (clinic si paraclinic) atat de medici specialisti din reteaua Ministerului Sanatatii cat si de cei din cadrul sistemul administratiei penitenciare. In acest sens, pe langa analizele medicale de dispensarizare a sarcinii, au fost efectuate opt ecografii, din care cinci la Spitalul Judetean din Arad, doua la Penitenciarul Spital Rahova si ultima la Maternitatea Bucur", se preciza intr-un comunicat de miercuri al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP).
In vara anului 2009, cadavrul transat al unui barbat a fost gasit intr-o masina aflata in fata unui camin studentesc din Timisoara. Sergiu Florea si Carmen Bejan, pe atunci in varsta de 20 de ani, si studenti la Universitatea de Medicina din Timisoara, au fost arestati in 2 august 2009.
Sergiu Florea si Carmen Bejan au fost trimisi in judecata, in luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav si profanare de morminte, ultima incadrare facand referire la faptul ca cei doi l-au transat pe barbatul pe care l-au ucis. In iunie 2011, instanta suprema i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan si Sergiu Florea la 20 de ani de inchisoare cu executare.