Anchetatorii americani ai cazului Teo Peter ne critica aspru pentru "haosul" din traficul bucurestean si dau vina pe intersectie pentru accidentul in care si-a pierdut viata basistul trupei Compact.
Intersectia in care a avut loc accidentul in care si-a pierdut viata basistul trupei "Compact", Teo Peter, face obiectul unei analize "la sange" din partea anchetatorilor americani. Care ne bestelesc pentru "cosmarul" din Bucuresti si incearca sa-i gaseasca explicatii puscasului marin care, de la volanul unei masini a ambasadei, a provocat un accident mortal. Si a fost si ziua a doua de audieri, in dosarul "Teo Peter", fila americana. Marturiile prezentate marti in cadrul audierilor puscasului marin Christopher VanGoethem implicat in accidentul soldat cu moartea lui Teo Peter s-au referit la intersectia din Bucuresti (dintre strada Polona si bulevadrul Dacia) unde a avut loc tragicul accident, relateaza revista Armatei americane, "Stars and Stripes", "specializata" deja in prezentarea acestui caz pe care, pe buna dreptate, il numeste la un moment dat, "politico-sensibil". VanGoethem, in varsta de 32 de ani, este fost comandant in cadrul Detasamentului de securitate al puscasilor marini, de pe langa ambasada SUA la Bucuresti. INDICATOARE SI PARERI. Agentul special James Loftstrom, din Napoli, Italia, unde se afla o divizie a Serviciului de Investigatii Penale a Marinei SUA, a declarat, in cadrul audierii, ca indicatoarele de oprire din intersectie "aratau clar ca trebuia ca soferul sa opreasca acolo". Loftstrom remarca, in aceeasi analiza, in fata ofiterului insarcinat cu investigarea cazului (locotenent-colonel Stewart Couch, din Corpul Puscasilor marini) ca "amplasarea a trei indicatoare de oprire, la locul faptei, era neobisnuita, dar arata clar ce trebuia facut". Discutia pe marginea intersectiei, cu pareri dintre cele mai diverse, incearca sa-i asigure o aparare solida puscasului marin care s-a aflat la volanul masinii ambasadei infipte in taxi-ul in care se afla Teo Peter. De altfel, in marturia sa de luni, ofiterul Richard Dowsett a spus ca intersectia cu pricina era "un cosmar pentru trafic" si ca "nu avea nici un pic de vizibilitate". Pentru Dowsett (31 de ani), traficul din Bucuresti este "haotic". "Bucurestiul, un oras vechi, are multe intersectii periculoase", dupa parerea ofiterului american. Conform declaratiilor sale, NCIS (Naval Criminal Investigative Service) i-a cerut sa mearga la Bucuresti in decembrie 2004, pentru a "supraveghea reconstituirea facuta de autoritatile romane", dupa accidentul cu implicatii diplomatice din noaptea de 4 spre 5 decembrie 2004 si pentru a se asigura ca "locul faptei nu este degajat in mod necorespunzator". "Capacitatea lui VanGoethem de a vedea alte autovehicule venind din stanga sa era puternic limitata de cladirea aflata pe coltul strazii", a mai spus Dowsett. NOTE PENTRU INTERSECTII. Atunci cand Couch i-a cerut sa dea o nota gradului de siguranta al intersectiei, pe o scala de la 1 la 10, (unu fiind foarte periculoasa, iar zece sigura), Dowsett a raspuns: "Nu i-as fi dat mai mult de 2 sau 3". Dupa parerea lui, intersectia este "cel putin confuza, chiar si dupa standardele romanilor". Si a precizat ca a asistat la o alta coliziune, in timp ce cartografia intersectia. Cat timp s-a aflat in Romania, Dowsett a colaborat cu un expert roman in accidente de masina si a inspectat, fotografiat si cartografiat locul faptei, dar si inspectat si fotografiat ambele masini implicate in accident, intervievand, de asemenea, oficiali romani si cativa membri ai familiei lui Teo Peter.Citește pe Antena3.ro
"ERA OBOSIT"
|
Confuzia a fost sporita de semafoarele suspendate deasupra intersectiei, care au lumina intermitenta, in timpul noptii. In Romania, spre deosebire de America, luminile intermitente arata ca soferul trebuie sa cedeze trecerea celorlalti participanti la trafic, nu doar sa incetineasca si sa se apropie cu prudenta. Data fiind ora tarzie, a spus Dowsett, probabil ca VanGoethem era obosit, iar soferii obositi "revin la vechile obiceiuri". Dowsett a adaugat, in raportul sau, o recomandare ca puscasii marini si ceilalti membri ai personalului ambasadei americane sa urmeze cursuri de circulatie rutiera pe soselele din Romania, inainte de a se deplasa cu automobilul in aceasta tara. "Este clar ca daca acea tara are un cod rutier atat de diferit de al nostru, ar trebui sa stim si noi cate ceva despre el", a declarat Dowsett, in cadrul marturiei. Dupa prezentarea tuturor dovezilor, Couch va inainta o recomandare cu privire la VanGoethem, catre colonelul William E. Rizzio, comandantul Batalionului de securitate al puscasilor marini, de la baza navala Quantico.
Rizzio va putea alege intre a adopta recomandarile lui Couch si a da un verdict personal asupra acestui caz. |