x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Zambaccian - Si Mitrea e invinuit

Cazul Zambaccian - Si Mitrea e invinuit

de Violeta Fotache    |    14 Feb 2006   •   00:00
Cazul Zambaccian - Si Mitrea e invinuit

Secretar general al PSD si vicepresedinte al Camerei Deputatilor Miron Mitrea este si el urmarit penal in controversatul dosar.

Secretar general al PSD si vicepresedinte al Camerei Deputatilor, Miron Mitrea (foro) a fost si el invinuit in controversatul dosar privind achizitionarea terenului si constructia imobilului din Bucuresti, Strada Zambaccian nr. 16, potrivit unor surse judiciare.
"Este adevarat. Am primit in data de 7 februarie, de la DNA, citatia de invinuit. Mi s-au dat doua saptamani, am fost chemat pentru data de 22 februarie. Nu stiu care sunt acuzatiile care mi se aduc, probabil in calitate de inalt functionar, pentru ca atat Irina Jianu, cat si Sergiu Sechelariu au lucrat in ministerul pe care eu l-am condus. Dar nu vreau sa comentez acum", ne-a declarat aseara Miron Mitrea.

AL PATRULEA. Precizam ca, in legislatura trecuta, Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor, in subordinea caruia s-au aflat alte doua persoane cu implicare in afacere: Irina Paula Jianu si Sergiu Sechelariu, cel care patroneaza firma "Conimpuls", proiectantul si constructorul imobilului din Zambaccian. Potrivit scrisorii prin care ministrul Justitiei a cerut aprobarea Camerei Deputatilor pentru perchezitionarea a doua din casele fostului premier, "invinuitul Adrian Nastase, impreuna cu un alt functionar guvernamental, ar fi dispus numirea si mentinerea invinuitei Irina Paula Jianu in functiile de inspector general de stat si presedinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC)".

Pana acum persoanele despre care se stie ca sunt invinuite in dosarul Zambaccian sunt sotii Dana si Adrian Nastase, Irina Paula Jianu si Miron Mitrea. Alti doi posibili implicati: Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat la Transporturi, si Gabriel Bivolaru (detinator initial al terenului). Irina Jianu a fost instalata la sefia ISC din 2001, dupa numirea lui Sechelariu secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Institutia a fost scoasa de sub autoritatea Ministerului Transporturilor si trecuta direct in subordinea Guvernului in 2004, an in care Sechelariu a demisionat. Irina Jianu a fost revocata din functie de Guvernul Tariceanu la 2 februarie anul trecut.

×
Subiecte în articol: observator