Tot mai multi romani cred ca rezultatele proaste de la bacalaureat corespund realitatii si ca folosirea camerelor de supraveghere in timpul examenelor este o idee buna, se arata intr-un sondaj efectuat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES).
Sondajul efectuat ieri este prezentat in comparatie cu unul similar, realizat anul trecut, dupa examenul de bacalaureat. Astfel, la intrebarea: "Credeti ca rezultatele de la Bacalaureatul din anul acesta corespund realitatii?", 83% dintre repondenti au spus ca da, fata de 72% care au furnizat un raspuns similar, anul trecut.
La intrebarea: "Credeti ca rezultatele obtinute de elevi reflecta nivelul real al cunostintelor acumulate in timpul scolii?", 78% au raspuns cu da, fata de 71%, anul trecut.
Sondajul arata ca tot mai multi romani cred ca fraudele au scazut in timpul examenului de bacalaureat. Astfel, la intrebarea: "In ce masura credeti dumneavoastra ca s-a fraudat la acest examen de bacalaureat?", 46% dintre repondenti cred ca "in foarte mica masura", fata de 31% cat credeau acest lucru anul trecut.
La intrebarea: "Cum ati aprecia starea invatamantului romanesc, in momentul de fata?", doar 3% au raspuns ca "foarte buna", fata de 4%, anul trecut.
36% cred ca starea invatamantului este "buna", fata de 26%, anul trecut. Au raspuns cu "proasta" 37% dintre repondenti, fata de 40%, anul trecut si cu "foarte proasta" 25% anul acesta, fata de 26%, anul trecut.
Romanii par sa fi acceptat si ideea utilizarii camerelor de supraveghere in timpul probelor. Astfel, la intrebarea: "Ce parere aveti despre utilizarea camerelor video de supraveghere in timpul desfasurarii probelor de la bacalaureat?", 47% dintre repondenti au raspuns cu "foarte buna", fata de 23%, anul trecut.
Doar 9% cred ca ideea este "foarte proasta", fata de 10%, anul trecut.
La intrebarea: "Credeti ca rezultatele obtinute in acest an la bacalaureat vor servi la responsabilizarea elevilor care vor sustine examenul in anii viitori sau ii vor descuraja?", 60% au raspuns ca ii vor responsabiliza, mai putini ca anul trecut cand 64% erau de aceasta parere.
35% cred ca rezultatele vor descuraja elevii, fata de 30%, anul trecut.
La intrebarea: "Credeti ca inspectoratele judetene si directiunile scolilor cu rezultate proaste la acest bacalaureat ar trebui sanctionate?", 51% dintre cei chestionati au raspuns cu "da" si 46% cu "nu". Anul trecut, la aceeasi intrebare, 43% raspunsesera "da" si 49% "nu".
De asemenea, 20% dintre repondenti cred ca liceele cu promovabilitate 0% ar trebui desfiintate, mai multi ca anul trecut cand doar 14% dintre cei chestionati erau de acord.
Procentul celor care sunt de acord cu introducerea sistemului de co-plata a educatiei pentru familiile instarite si acordarea de cupoane gratuite si burse sociale pentru familiile care au un venit mai mic sau situatii sociale precare a ramas la fel ca in 2011 - 76%. Anul acesta sunt mai multi repondenti care se impotrivesc ideii, insa, anume 21%, fata de 18%, anul trecut.
La intrebarea pusa doar anul acesta: "Cine credeti ca este de vina pentru faptul ca in jur de 55% dintre elevi nu au luat examenul de Bacalaureat?", raspunsurile majoritare au fost "elevii insisi" - 44,2%, urmat de "sistemul educational" - 17% si "profesorii" - 13,3%.
1,6% au dat vina pe Traian Basescu, 0,5% pe guvernarile anterioare si 0,9% pe societate in sine.