x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce pui lângă Mincu?

Ce pui lângă Mincu?

de Simina Stan    |    01 Apr 2011   •   14:18
Ce pui lângă Mincu?

Asociaţia Prietenii Şcolii Centrale, Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Patrimoniului din România (Pro_Do_Mo), Ordinul Arhitecţilor din România şi Asociaţia Studenţilor Arhitecţi şi Urbanişti “Ion Mincu” şi organizează un concurs de soluţii pentru un teren situat pe strada Icoanei nr. 2-8, în imediata proximitate a “Şcolii Centrale de fete”, monument istoric de clasa A şi opera a arhitectului Ion Mincu. Prin această iniţiativă se urmăreşte găsirea de soluţii pentru ca o inserţie contemporană într-o zonă de valoare patrimonială şi arhitectural-urbanistică ridicată să nu fie anacromic. Terenul pentru acest concurs de arhitectură este format din trei parcele distincte, se află în două Zone Construite Protejate şi în apropierea mai multor monumente istorice.

Proiectele participante la concurs vor putea fi predate până pe 16 mai 2011 şi vor fi evaluate de un juriu format din profesori ai UAUIM: Arh. Şerban Ţigănaş, Arh. Nicolae Lascu, Arh. Zeno Bogdănescu, Arh. Cosmina Goagea, Arh. Vladimir Nicula şi Arh. Tudor Vlăsceanu. Concursul se adresează studenţilor arhitecţi şi arhitecţilor rezidenţi din România şi Uniunea Europeană. Tema de proiectare, regulamentul de concurs, precum şi condiţiile de participare pot fi găsite pe www.concursicoanei2-8.blogspot.com

Lansarea va avea loc vineri 1 aprilie 2011 ora 17 în Sala Frescelor din cadrul Facultatii de Arhitectura şi Urbanism “Ion Mincu”.

×