x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Gabriela Nicolaescu, fosta soţie a regizorului, despre scandalul privind decizia de incinerare

Ce spune Gabriela Nicolaescu, fosta soţie a regizorului, despre scandalul privind decizia de incinerare

07 Ian 2013   •   13:35
Ce spune Gabriela Nicolaescu, fosta soţie a regizorului, despre scandalul privind decizia de incinerare

Doamna Gabriela Nicolaescu, fosta soţie a lui Sergiu Nicolaescu, a intrat în direct în emisiunea Sinteza Zilei, spunând că dezamăgirea actorului a fost întotdeauna legată de faptul că nu a avut un copil. Cei doi au format un cuplu timp de 13 ani, divorţând în anul 1993.

Gabriela Nicolaescu a declarat că regizorul aducea vorba despre moartea lui, cerându-i clar ca lumea să nu îl privească în coşciug. Acesta şi-a dorit întotdeauna să  fie reprezentat doar printr-o fotografie şi anume în cea în care apărea în haine de comisar. De asemenea, femeia a confirmat faptul că Sergiu Nicolaescu susţinea ideea incinerării încă din acele timpuri.

Fosta soţie a regizorului a fost prezentă la funeralii, discutând atât cu soţia acestuia, cât şi cu sora domniei sale.

Gabriela Nicolaescu a menţionat că o respectă şi o admiră pe Dana Nicolaescu pentru felul cum a tratat moartea soţului şi respectă toate măsurile pe care le-a luat pentru înmormântarea acestuia.


Iolanda Nicolaescu, sora regretatului Sergiu Nicolaescu, a intrat de asemenea intr-o convorbire telefonică cu Mihai Gâdea, comentând reacţiile oamenilor din ultimele zile cu privire la funerariile marelui regizor.

Aceasta s-a arătat supărată de faptul că oamenii au intrat cu bocancii în viaţa privată a familiei, susţinând faptul că fratele său i-a cerut clar să fie incinerat.

Potrivit femeii, Sergiu Nicolaescu avea oroare de faptul că "va putrezi şi îl vor mânca viermii", acesta fiind adevăratul motiv pentru care a ţinut să fie incinerat.

×