x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Marcel Vela despre ieșirea la picnic a românilor după 15 mai

Ce spune Marcel Vela despre ieșirea la picnic a românilor după 15 mai

07 Mai 2020   •   10:58
Ce spune Marcel Vela despre ieșirea la picnic a românilor după 15 mai
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul de Interne, Marcel Vela, face precizări privitoare la posibilitatea românilor de a ieși la picnic după data de 15 mai, într-o postare video pe Facebook.

Acesta a fost întrebat dacă se poate merge la iarbă verde în afara localității după încetarea stării de urgență.

"Puteți merge, începând cu 15 mai, unde doriţi dumneavoastră, evident respectând regulile impuse în ordonanţele militare, care vor fi preluate în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a răspuns demnitarul.

„Trebuie să păstraţi distanţa socială, să aveţi materiale de protecţie şi să îndepliniţi toate condiţiile care ţin de igiena personală: să vă spălaţi des pe mâini şi să faceţi tot ce aţi făcut până acuma, pentru a opri răspândirea noului coronavirus”, a mai subliniat Vela.

După 15 mai, declaraţiile pe proprie răspundere nu vor mai fi necesare. Însă la întîlnirile cu prietenii trebuie evitată formarea grupurilor mai mari de trei persoane şi respectată distanţa socială.

×
Subiecte în articol: Marcel Vela 15 mai picnic iarba verde