x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Prefectura Bacău după moartea pilotului Adrian Cernea

Ce spune Prefectura Bacău după moartea pilotului Adrian Cernea

20 Iun 2021   •   17:21
Ce spune Prefectura Bacău după moartea pilotului Adrian Cernea
Sursa foto: ISU Gorj

Concursul de off-road desfășurat la Slănic Moldova, în care pilotul Adrian Cernea și-a pierdut viața, avea toate avizele, precizează Prefectura Bacău. În plus, organizatorii și participanții au fost avertizați despre alertele meteo.

Pentru desfășurarea etapei a II-a a Campionatului Național de Off-road, programată la Slănic Moldova, în perioada 17-20 iunie, organizatorii au luat toate avizele de la instituțiile în drept, susține Prefectura Bacău.

„În cele două zile de concurs, organizatorii și participanții au avut ședințe tehnice. În cadrul acestora, li s-au adus la cunoștință și avertizările și codurile de vreme rea și instabilitate atmosferică. În ziua de 19 iunie 2021, în județul Bacău era valabil un cod portocaliu de ploi. Potrivit organizatorilor, echipajul format din Adrian Cernea și copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme. Mașina de concurs a fost luată de ape. Copilotul a fost salvat, însă Adrian Cernea a rămas blocat în mașina luată de ape, conform Comisiei Naționale de Off Road. Trupul său a fost găsit fără suflare, câteva sute de metri mai jos. Copilotul a fost transportat la spital”, transmite instituția.

Are loc o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Echipajul format din Adrian Cernea şi copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme, moment în care au fost surprinși de o viitură. Maşina de concurs a fost luată de ape. Alex Tache a fost salvat în ultima clipă, însă Adrian Cernea a rămas blocat în maşina luată de ape, conform membrilor Comisiei Naţionale de Off Road, prezenţi la Slănic Moldova.

Concursul a fost întrerupt imediat şi în încercarea de salvare a acestuia s-a intervenit atât cu echipaje de off road, care erau prezente la faţa locului, cât şi cu echipaje ISU. Din păcate, trupul său a fost găsit fără suflare.

Mediafax

×
Subiecte în articol: adrian cernea off road