x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cea mai mare paradă moto din lume, în Argeș

Cea mai mare paradă moto din lume, în Argeș

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2024   •   16:15
Cea mai mare paradă moto din lume, în Argeș

Cea mai mare paradă moto din lume se organizează pe 15 iunie în Argeș. Acțiunea va fi certificată de reprezentanții Guinness World Records.

Parada se va desfășura sub sloganul „Hai să ne facem auziți”.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan pasionații de motociclism pentru a sărbători spiritul libertății și al comunității moto.

Participarea la paradă este deschisă tuturor, iar echipamentul este obligatoriu.

Organizatorii spun că acțiunea va fi certificată de reprezentanții Guinness World Records.

„Hai să ne facem auziți” este și un demers de responsabilitate socială, care urmărește să aducă în atenție nevoia de siguranță și respect reciproc în trafic.

„Este un strigăt puternic pentru conștientizarea prezenței motocicliștilor în trafic. Numărul accidentelor în care sunt implicați motocicliști este alarmant, iar parada este o oportunitate de a sublinia dreptul acestora de a circula în siguranță și de a le atrage atenția tuturor participanților la trafic asupra prezenței lor pe drumurile publice”, adaugă organizatorii.

Parada va începe la Pitești și se va termina în Parcul Făget din Mioveni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: paradă moto argeş