x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ceaşcă, doborât de gloanţe, Băsescu, de Finanţe

Ceaşcă, doborât de gloanţe, Băsescu, de Finanţe

15 Oct 2010   •   00:00
Revolta de la Fisc pune regimul pe butuci. Protestul este susţinut de toţi bugetarii. Mămăliga explodează la frig!
Revolta de la Fisc pune Puterea pe butuci. Este lovitura la care regimul Bă­sescu-Boc nu se aştepta, aşa cum re­cunoştea chiar ministrul Finan­ţelor, căzut ca musca în lapte într-un conflict aprins de Traian Băsescu. Pentru a salva Guvernul Boc de la dezagregare, preşedintele a făcut remanierea din septembrie, motivând demiterile lui Vlădescu şi Şeitan prin acordarea de stimulente angajaţilor din subordine. Tăierea veniturilor a fost dramatică, iar revolta salariaţilor, pe măsură. Sechestrarea lui Ia­lo­mi­ţianu în propriul birou de femeile din minister este deja o ştire care face înconjurul lumii. Valul de solidarizare cu mişcarea spontană din clădirea Finanţelor anunţă că paharul mâniei s-a umplut. Toţi bugetarii loviţi de planul draconic de austeritate impus de Traian Băsescu aderă într-un fel sau altul la protest. Scânteia de la Fisc a aprins ne­mu­l­ţumirea generală.

Desigur, nimeni nu-şi doreşte ca protestele să ia forme violente. Asta ar fi un colac de salvare pentru sufo­can­tul regim care ar putea din nou să agite aberanta teză a loviturii de stat.

Problema Guvernului nu mai este acum Opoziţia. Oamenii disperaţi au luat-o înaintea partidelor şi a sindicatelor şovăielnice. Frica de o extindere a revoltei bugetarilor spre întreaga populaţie l-a obligat pe Ia­lo­mi­ţianu să accepte plata stimulentelor.  Evident, cu mandat de la Băsescu.

Ce se va întâmpla cu o ţară intrată în grevă fiscală pornită de la vârful piramidei sistemului? Blocarea administraţiilor fiscale, a încasărilor de taxe şi im­po­zite sufocă rapid orice guvern, are un efect de paralizie în întreaga eco­nomie. Dacă protestul se prelungeşte, Boc poate să îşi facă valiza. Nici nu va fi nevoie de o mo­ţiune de cenzură, demiterea sau de­mi­sia devin gesturi logice. Doar o cli­că de sceleraţi poate gândi să forţeze răb­darea ţării pentru a menţine o formulă de guvern complet alterat. Nu mai e vorba decât de prelungirea agoniei. Fiscul şi Poliţia, două instituţii puţin iubite de populaţie, devin, iată, motoarele speranţei de schimbare. Câştigul de prestigiu nu poate fi anulat de anchete interne, de manipulări grosolane sau provocări.
România arată încă o dată că mămăliga, ţinută chiar şi la foc mic, explodează dacă o uiţi pe plită.
Cineva se va arde, domnule Băsescu Traian!

×
Subiecte în articol: observator